Focul și Pământul în echilibrul ‘Gânditorului de la Hamangia’

Focul și Pământul în echilibrul ‘Gânditorului de la Hamangia’

Îmi amintesc că am citit mii de informații de-a lungul timpului despre ‘Gânditorul de la Hamangia’ și m-au fascinat. Va veți întreba ce poate fi atât de interesant?

Personal am descoperit , ca o viziune a sufletului meu, o Entitate din ceramică străveche, întrupată de mâinile unui artist înzestrat din plin cu har Divin. Acest Om-Artist a trăit cu peste 6000 de ani în urmă, așa cum atestă vechimea statuietei descoperită la Cernavodă în 1956, încadrată în Cultura precucutiana, mai veche decât Cultura Cucuteni atestată ca existența pe întreg teritoriul țării noastre, dar și în Sumer și Egiptul antic.

Poza obiecte decorative Magazinul Mariei

Ceea ce am reținut în mine este vibrația artei  și enigma ei profundă, care renaște din epoca neolitică, acum , în prezent, când sigur mesajul are un scop pe care îl putem înțelege cu inima deschisă.

Azi ‘anulăm’ timpul și îl concentrăm în forme triunghiulare și piramidale care reverberează în decorurile  ceramicii de tip Hamangia, așa cum o intitulează specialiștii.

Și mă întreb, oare e întâmplător? Oare ce ascunde această statuieta unică?

Ion Miclea și arheologul Radu Florescu în ‘Preistoria geto-dacilor’  încadrează acest artefact în arhitectură bioenergetică de echilibrare prin însăși poziția de contact genunchi-coate, cât și presarea cu mâinile(zona palmară și vârfurile degetelor) a zonelor temporal-maxilare a viscerocraniului.

Foarte importantă ar fi corelarea cu Terapiile din presopunctura Chineză si Japoneza, cât și cea Hindusă, descoperind unirea unor puncte și meridiane care își transferă și echilibrează energiile.

 Așezarea membrelor superioare cu coatele pe genunchi crează din pespectiva laterală ideea de triunghiuri formate de membre. Dar și prin unirea segmentară a gambei în prelungirea antebrațului, a palmelor așezate în lateralele viscerocraniului, apoi a spatelui în poziție oblică, înclinat anterior, crează imaginea unei piramide. Observația acestei forme este fascinantă! Oare nu cumva reprezintă o poziție meditativă ancestrală prin care Omul este Vehicolul Perfect în comunicarea cu Natura Divină și Lumina sa?

 Observând baza formată între picioarele scaunului, în prelungirea coloanei vertebrale și tălpile picioarelor statuetei humanoid, descifrăm o formă patrulatera ca baza. Pătratul este simbolul Pământului, iar în Ayurveda este prima poartă a energiilor din zona perineului. Triunghiurile formate de membre sunt simbolurile Focului care în Ayurveda reprezintă cea de-a treia poartă a energiilor din zona ombilicara. Coatele sunt cuprinse de energiile Focului de pe meridianele terapiilor străvechi Orientale , iar genunchii de energiile Pământului, unindu-se chiar în zona ombilicara a tandenului inferior, care este Centrul Energei Vitale.  Detegete mâinilor unite de partea laterală a fetei continuă traseul unirii energiilor Focului și Pământului. Intersecția acestor râuri de energii , în toată plenitudinea poziției ‘Gânditorului’ denoda într-un mod simplu -echilibrul creat. 

E că și când Cerul se unește cu Pământul prin însăși Ființă numită Om. Omul transmite spre Univers și Divin stările sale sufletești și se îmbracă concomitent cu înțelepciunea caldă venită din lumina , căpătând o stare de liniște și cuprindere a necuprinsului sau sferic. E că o expansiune și o contracție concomitentă a Sinelui Pământean spre Sinele Suprem , cât și invers. Totul se întâmplă natural, fără nici o sforțare, că și când așa este firesc.

Și cumva, chiar așa și este: să lași totul să curgă, pentru a te regenera continuu!

În cartea ‘Gânditorul de Hamangia – cheia civilizaţiilor arhaice” a lui Vasile Droj, cercetările au demonstat prin calcule matematice alți parametri care uimesc. Înălțimea statuietei fiind de 113 cm și circumferința cercului imaginar care ar cuprinde statuieta de 355 cm , raportul dintre 355 și 113 reiese a fi chiar constanța Pi=3,14 cu o foarte, foarte mica imprecizie a zecimalelor din șirul acestui număr.

Și creația artistică aparține unei ere în care putem in mod fascinant  presupune că sistemul numeric sacru se cunoștea, iar inițiații au păstrat secretele și le-au transmis prin artă și diverse construcții. Acestea existau ca informații și în rândul strămoșilor noștri, fiind incluse chiar și în maiestuosul Sanctuar Sacru-Sarmizegetusa Regia.

În plus, există observația că acest concept de încadrare a capului în trunchi există chiar la Sfinxul Egiptean.

Și uite că intrăm astfel într-un Univers pe care, se pare că strămoșii noștri îl cunoșteau, redând prin forma acestei statuiete, poate banale pentru unii, o poziție a corpului uman care definește o stare de echilibru și sănătate. Studiile au consimțit, așa cum întărește ideea și Nineta Crainici, asupra reglării respirației și ritmului cardiac, a tensiunii arteriale, a instalării unei senzații de liniștire a temperaturii tamplellor și frunții. Forma piramidală a poziției figurinei redă de fapt idea de reglare și echilibrare în sistemul neuro-vegetativ prin coloana vertebrală poziționată înclinat, care duce la tractionarea mușchilor spatelui spre vârful capului(vertex) , începând de la partea dorsală cu mușchi fesieri.

Acest ‘Gânditor’ este exemplul Omului care așezat pe un scaun mic, rotund, își poziționează coloana vertebrală, umerii și gâtul corect, apăsând cu coatele pe genunchi și palmele pe față. Însumarea geometrică a acestor linii ale corpului per total, duce la imaginea unei piramide care conduce la echilibrarea unor energii  spre liniștire.

 Dacă mă gândesc la acest mic scaun pe care este așezată statuieta humanoida numită ‘Gânditorul de la Hamangia’, îmi vin în minte imagini despre păstorii meleagurilor noastre românești, pe care îl folosesc la activitatea de muls a laptelui ovinelor și bovinelor. 

Și oare nu cumva acesta poziție a ‘Gânditorului de la Hamangia’ este moștenită chiar și astăzi în laicul românesc din subtratul străvechi al ritmurilor vieții desfășurate normal?

V-ați întrebat vreodată de ce oare există și astăzi gestica, ca un automatism, de a ne pune coatele pe genunchi, uneori pe masa sau birou, iar cu mâinile ne susținem bărbia și încadrăm cu palmele și degetele chipul pe zonele laterale?

Fiți Binecuvântați!

Vă îmbrățișez cu multă iubire!

Camelia

Privește sus, cât mai sus!

Privește sus, cât mai sus!

Așa simt eu reverberațiile copilăriei când Mama îmi povestea blând și cu multă iubire despre diverse câi de liniștire, automotivare și regăsire a puterii interioare.

Da, aud mereu și acum, “ Privește sus, cât mai sus’! Și nu este un sfat, nici un îndemn, ci e o Notă Muzicală pentru întreaga Ființă. Repetată cu voce tare această propoziție, cât mai des, dimineața și seara, personal , mi-a dat aripi.

Și nu e magie, ci o Poezie interpretată de Mine pentru Mine. Când micul meu creier a simțit vibrația și s-a postat comod pe modul de traducere, s-a sincronizat cu nota muzicală a mesajului transpus ritmic.

Uimitor a fost și continuă să fie în fiecare zi de atunci!

Fotografie de Lucas Pezeta pe Pexels.com

Știți ce am simțit încă de prima oară și din ce în ce mai accentuat zi după zi?

În primul rând, fizic am reacționat foarte simplu :mi-am tras umerii un spate, am îndreptat coloana, mi-am ridicat bărbia din piept și am înclinat ușor capul spre spate. Am simțit cum pieptul dus înainte, mi-a umplut inima de zvacnet și mi-a creat o ieșire parcă dintr-o stare de adormire. Am simțit cum respir viguros, umplandu-mi inima de viață.

Repetându-mi neincetat “ Privește sus, cât mai sus’ parcă deveneam altă Ființă, mai rotundă, mai conștientă de Sine, de plinătatea și infinitatea sa.

Apoi , după ceva timp de repetat constant, dimineața și seara, am simțit o eliberare ca dintr-o ‘pușcărie ‘proprie, având senzația că-mi cresc aripi minunate până la Cer. De fapt mă regăseam în deplinătatea puterii mele interioare, luminoasă și plină de încredere.

Am văzut doar Oameni care radiau și împărtășeau doar iubire, fericire, și sentimentul că le pasă de tot ceea este în ei sau în jurul lor, pe care îi iubeam necondiționat și îi iubesc în continuare, neintrebandu-mă nimic, nejudecand nimic, ….iar în continuare ne întâlnim râdem și vorbim, astfel încât timpul se scurge luminos și Divin, ca și când nu ar exista. De ce? Pentru că vedem la fel viața proprie!

Simțul văzului a descoperit între timp mult mai multe detalii pe care le ratase. Am văzut mai des sufletul încoronat al copacilor, florile lor și verdele intens care mă fermeca, fructele lor în culori vibrante, dar și toate celelalte culori de galben, portocaliu și roșu autumnal, cât și goliciunea și zvârcolirea crengilor din timpul iernii, însă și mugurii delicați ai primăverii.Am văzut păsările zburând singure sau în diverse roiuri fascinante și norii albi dansând în pufoșenia lor grațioasă, Soarele intens, Rege al zilei și Luna mijita, Stelele nopțîi și Luna Feerică, Regina a Nopții.

Am văzut muntii, apele si cascadele lor, brazii falnici!…Soare rasarind si apunad, Luna murmurand de dor…

Am văzut Cerul de un albastru senin , dar și întunecat, fulgerat și plinde nouri negri și ploii , vânt , viscol sau ninsori, dar și Cerul bleumarin intens al nopților adânci pe care susurau Roiuri de Stele infinite.

Într-un final, tot repetându-mi “ Privește în sus, cât mai sus!” mi-am ridicat brațele ca niște aripi și le-am balansat ca un zbor al unui pui de pasăre și m-am oprit în coroana unui copac falnic.

Apoi, exersând, am prins curaj și m-am oprit pe un Nor. Apoi pe Lună, după, pe câte o Stea, apoi pe Soare și muuuult, muuuuuult mai departe în Roiuri infinite de Constelații și Galaxii.

Acolo departe, m-am întâlnit cu Mine de azi și m-am bucurat enorm descoperind călătoria din Mine. Un Univers Divin minunat creat din Mine prin Mine.

Și uite că și azi, la cei 45 de ani pe care îi împlinesc, acest “Privește sus, cât mai sus “ , îmi dă o altă perspectivă: să văd Divinul Copil din Mine care zboară, e fericit, zâmbește și zumzăie în mișcarea aripilor, continuu spre sus, cât mai sus… cu inima deschisă, plină de iubire și credință în Divinul cosmogonic, ce trăiește în Mine însămi.

E minunat!

Și, ca Mama, îi spun și eu copilului meu mereu “ Privește sus, cât mai sus”, plină de blândețe și iubire.Căci, într-o zi, așa cum știa și Mama mea, așa înțeleg și eu, că El se va descoperi pe Sine, acel Sine plin de o putere minunată desprinsă din Lumina !

Și vă întreb: Unde e acest Sus? Unde decât spre Noi înșine, spre descătușarea energiilor , spre o altă viziune asupra Sinelui Suprem din Noi și conectarea cu Sursa , prin inima deschisă și crezul ca ‘ Totul este Unu, iar Unu este Tot!

Fiți Binecuvântați!

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Va îmbrățișez cu multă iubire ,

Camelia

Terra Incognita-Ființa exploratoare pentru descifrarea propriei vieți

Terra Incognita-Ființa exploratoare pentru descifrarea propriei vieți

De câte ori v-ați surprins în frenetismul zilnic de a prinde timpul din urmă?

Văd din ceea ce am simțit din proprie experiență, chiar în viața mea, că tindem să ne supunem de multe ori unor constrângeri, manifestăm acte de voință până la limite extreme, alergăm necontenit în găsirea și rezolvarea unor situații pe care ni le asumăm ca responsabilități, tragem de noi fără să ne autodisciplinam momentele de pauză , dormim prea puțin și prost, mâncăm adesea prea puțin sau prost organizat sau la momente nepotrivite, ne suprasolicităm timpul cu nimicuri considerate importante, ne stresăm prea mult uitând să ne dăm liniștea de a ne mai bucura și iubi într-o stare de calm și beatitudine.

Fotografie de Stijn Dijkstra pe Pexels.com

Cum ar fi dacă ne-am disciplina chiar și dorințele, voința și munca dându-le clipe de repaos? Oare nu cumva am lăsa timp și acelor momente în care am putea să stăm în liniște deplină, fără să gândim, fara să vorbim, fără să planificăm mereu, fără să muncim continuu și să nu ne simțim vinovați că stăm? Oare nu cumva, abia atunci ajungem să avem o comunicare subtilă, în tăcere, cu propriul Suflet, cât și Corp și Minte, cu senzațiile și întrebările născute din ele, cufundate în liniște ?

Din moși strămoși, în tradițiile laice românești , dar și cele orientale se practicau frecvent momente în care nu se făcea ceva anume, cu un anume obiectiv privind munca, dorințele și voința proprie , ci se trăiau pur și simplu acele clipe speciale în care Ființa ‘stătea cu ochii agățați în cer’, ‘zâmbea la Soare și își încărca întregul corp cu lumina caldă’, ‘‘calcă pământul cu picioarele goale’, , asculta foșnetul ierbii, susurul apei și cântecul păsărilor’, ‘ mirosea florile și verdele naturii’, , își asculta inima din piept bătând și respirația’, ‘ își dezmierda pielea catifelată în lumina Lunii’, ‘ își mângâia corpul și ungea cu uleiuri și unguiente naturale‘, ‘se scălda în apă izvoarelor și mărilor, a ploilor, în rouă și apă cu plante, lapte, miere și săruri‘, ‘ se culca pe iarba mângâietoare’, ’se încălzea la foc pierzându-se cu privirea în scânteile jarului și în fum, ‘ simțea gustul roadelor aromate ale pământului( plante, legume și fructe)’ , ‘ se cățăra într-un copac sau pe un vârf de munte lăsând părul să-i zboare în adierea vântului’, ‘se iubea pe sine suav cufundată cu miezul Sufletului în Natură’, ‘ fluiera, cânta și dansa în ritm cu Natura’ și multe altele. Așa ajungea să-și descopere sensatiile și trăirile subtile, chiar senzuale, cu încredere în Sinele Superior, adică Divinul din Om și din Tot, lăsat să se desfășoare natural, fără nici un fel de efort, de gânduri privind probleme existențiale, ca un ‘’Terra incognita’’, explorator al propriei vieți, a ‘pământurilor necunoscute din sine’, în ritmurile cosmogonice.

Așa se întâmpla centrarea firească a Sufletului în Corp și a Minții în Inimă, așa se desfășura descoperirea puterii regeneratoare eterne a puterii divinului din interior, printr-o explozie de senzații din liniștea cufundării în Natură.

Oare e posibil să practicăm aceste momente cât mai des și azi, ca să ne explorăm la nesfârșit simțurile fizice și subtile ale exitentei cu puteri nebănuite? Cred că DA.

Iar în acest mod, am face acele exerciții simple și minunate, pline de iubire proprie, prin care am descoperi poveștile magice ale Ființei noastre Întregi, Suflet-Minte-Corp și sesiza prezența unui tip de lumină discontinuă în noi, care ne poate avertiza prin semnale ale corpului fizic asupra unor dezechilibre: nervozitate, oboseală, pierderea concentrării, iritații și inflamații ale pielii și mucoaselor, diverse dureri mici sau mai mari în anumite părți ale corpului, tulburări de somn, de poftă de mâncare sau diminuări ale simțurilor etc.

Dacă nu ajungem la acest pas de descoperire a conversațiilor cu propria Ființă sublimă, atunci boala se instalează pentru că avem un Corp necentrat cu Sufletul și o Minte neadusa în inima și e ca un ajutor care ne îndeamnă la supraviețuire. Corpul neoxigenat corespunzător, prost alimentat, nedormit, prost curățat, nemangaiat și alintat, cu prea multe emoții nepotrivite, gânduri în exces și neiubit este cel care dorește să ne vorbească prin diverse semnale că s-a instalat un dezechilibru sau chiar o anumită îmbolnăvire, deoarece este maltratat, delăsat, încordat,îndurerat, uitat și chiar negat.

În concluzie, Ființa noastră este artizanul propriei sănătăți perfecte pentru viață. Poate vom ajunge să trăim 1000 de ani sau mult mai mult. Însă cum? Nefericiți, stresați în permanentă și bolnavi?

Poate că e bine să trăim ‘acum-ul’ cu profunzimea unei fericiri că aparținem Naturii și suntem parte din ea, a acceptării și calmării minții, a iertării și iubirii de Sine in Divin prin clipele de liniște pe care e normal să le asimilăm în propria existență pentru a ne cunoaște mai bine și iubi cu adevărat.

Contraindicații pentru starea de repaos și liniște nu există!

Fiți Binecuvântați!

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Va îmbrățișez cu multă iubire,

Camelia

‘Altfel de Cer’ și starea reechilibrării

‘Altfel de Cer’ și starea reechilibrării

Cine nu are zile bune sau zile mai nebune? Eee, uite așa se face că poți să primeșți  din Univers câte un răspuns de nu știi cum și de unde, dar Divinul nu doarme, clar… el are normă întreagă.

Și uite că, mergând așa într-o zi , mi-am făcut un Prieten Înțelept, mult peste orice logică sau simt sau emoție…L-am privit în ochi și am simțit o liniște deplină, i-am admirat mișcările fluide și m-am bucurat că un copil! Nici o clipă nu m-am așteptat să-i aud gândurile, să simt gustul viețîi lui, să fiu în rezonanță, ca echilibru, cu mișcările lui, să râd și să mă bucur la adierea vibrațiilor sale…

Uite că ‘mă simt îndrăgostită’ are un alt sens acum!

Am aruncat doar o privire emoționată și am atins cu palma licărirea rece a geamului dintre noi!

Nici nu știu cum s-a întâmplat…însă am început să comunicăm subtil!

I-am zis ;’ Eu sunt Camelia.”

Răspunsul a fost foarte simplu:’ Eu sunt Eu, iar Tu eșți Tu. Cum vrei să-mi spui?’

M-am blocat puțin. Însă privind în ochii săi, am găsit numele potrivit: ‘’Altfel de Cer’’.

M-a înțeles și întrebat: ‘ Ce înseamnă Cer?’

Câteva secunde am stat să discern prin toată ființa mea, ce iubesc eu mai mult în noțiunea de ‘ Cer’. Și da, am găsit răspunsul: ‘ Cerul e locul  răsăritul luminii Soarelui în culori rozalii, e albastrul infinit din timpul zilei, unde globul Soarelui, de un galben strălucitor se plimbă prin el, locul unde apusul luminii e roșu-portocaliu, apoi se colorează din ce în ce în mai albastru, apoi se umple de milioane de luminițe mici, numite stele.Și iubesc Cerul pentru că mă apropie și mai mult de lumina Divină.!’

‘Altfel de Cer’ mă întreabă:’ Și cum te simți când vezi Cerul în toate aceste culori?’

Am fost foarte sinceră: ‘Fericită! Dimineața sunt veselă și optimistă, în cursul zilei am multa forță și energie, iar spre seară îmi găsesc împlinirea, apoi noaptea liniștea regenerării.’

Iar ‘Alltfel de Cer’ continuă să mă întrebe;’ Și cumte-ai simți fără Cer și lumina Soarelui și a Stelelor?’

M-a uimit această întrebare. Am realizat că n-aș fi Fericită, atât de intens, încât nu îmi puteam găși cuvintele!Simțeam că aș fi tristă, furioasă, tensionată în tot corpul, plină de durere, rănită că nu am libertatea de a visa…

Nu am apucat să îi răspund , ci El continuă:’ Chiar e foarte frumos numele pe care mi l-ai ales:Altfel de Cer. Și te întreb de ce ‘Altfel’?’

Mi-am auzit atunci gândurile și toate simțurile reverberand:’Pentru că eșți de un Roșu-Portocaliu electric minunat, ce semnifică pentru mine apusul Soarelui care de fapt se continuă cu liniștea magică a stelelor, ducând implicit spre începutul unei noi zile, pline de speranță . De aceea îmi place să privesc foarte des cerul și apusul, moment în care mă simt împlinită după o zi, mulțumesc luminii divine pentru tot, apoi mă regenerez călătorind prin vise , apoi deschid ochii și mă întâlnesc cu o nouă rază de Soare, a unei noi zile, când zâmbesc și mulțumesc Divinatii că exist. ‘Altfel’ l-am ales, pentru că eșți un peste ce înoată prin apa în care se reflectă Cerul. Deci pentru mine eșți o minunăție a unui ‘Altfel de Cer’.

 Apoi El continuă:’ Îți mulțumesc enorm pentru felul în care mi-ai transmis iubirea ta. De aceea aș vrea să-ți spun să nu-ți fie frică să îți lași libere emoțiile, asumați-le și trăiește-le. Chiar dacă eșți tristă uneori e normal, respiră adânc prin abdomen ca și mine. Dacă te simți tensionată, mișcă ușor acele părți ale corpului și încheieturile așa cum îmi balansez eu coada. Iar dacă te simți rănită ridică mâinile ca și când ai zbura, apoi bate din palme în timp ce respiri prin abdomen, așa cum îmi mișc eu aripioarele înotătoare prin apă. Emoțiile sunt energie în mișcare. Emoțiile blocate pot duce la dureri fizice, în anumite părți ale corpului. Dacă faci doar aceste simple lucruri te vei reechilibra și vei lasă fluxul luminii să curgă neblocat prin ține și te vei simți mai ușoară, liberă și fericită’.

Uimită de toată această întâmplare, am realizat că pentru fiecare dintre noi există un ‘Altfel de Cer’ plin de energii subtile, dincolo de înțelesul logicii normale, care ne ajută să înțelegem propriile trăiri și să le lăsăm libere să curgă.

Va doresc din toată inima să vă descoperiți și voi acest ‘Altfel de Cer’ al vostru !

Fiți Binecuvântați!

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Va îmbrățișez cu multă iubire,

Camelia

Angelica și Portalul celor 7 Sori

Angelica și Portalul celor 7 Sori

Angelica Arhangelica este cunoscută în tradițiile terapeutice laice românești sub diverse denumiri ca anghelică, smeoaie, angela, aglice, feregea albă, turita albă și altele.

Fiindcă suntem în zi de mare Sărbătoare -Schimbarea la față a Domnului’ și în postul Sfintei Marii, mi-am ascultat glasul inimii și am zis că vă aduc noi informații despre plante minune., precum Angelica.

Chiar discutam zilele trecute cu o prietenă despre cât de multe plante și ‘Daruri ale Naturii’ avem. Uneori parcă noianul sofisticat de informații prea științifice, chiar te determină să nu mai știi pe care să o alegi pentru diverse dezechilibre sau chiar îmbolnăviri. Internetul vuiește de remedii care mai de care, cu plante sau extracte incluse în felurite capsule sau tincturi sau ceaiuri sau preparate bio și farmaceutice s.a.m.d.

Pe care să-l alegi oare si cum? Până la urmă se rezumă totul la marketing și reclamă, beneficii evidențiate în media sau recomandate de diverși specialiști sau de pe afișe sau panouri publicitare în magazinele de specialitate cu plante sau farmacii sau din cărți documentate sau după alegerea proprie.

Și vă întreb, dacă aveți dureri de cap din când în când sau picioare umflate sau mâini reci sau balonări abdominale sau diverse dezechilibre neingrijoratoare sau care nu au evidențiat nimic în analizele de sânge, ați utilizat singuri vreun ceai de plante sau v-ați pus vreo compresă cu infuzie sau ați făcut vreo baie cu sare, miere, plante și uleiuri? Dacă veți spune că nu, nu va cred.

Să revenim la Angelica care se pare că e o plantă de prin secolul al XII-lea și ar fi originară în țările nordice. Totuși ea există în flora spontană în multe zone ale lumii, chiar și în România, însă se găsește mai rar, fiind în prezent cultivată pentru beneficiile sale miraculoase și folosită în industria farmaceutică, în producerea uleiurilor, lichiorurilor și a renumitului bitter Suedez.  Dar să nu uităm că în laicul românesc ea se știa ca o plantă de leac pentru orice , pentru întărirea inimii, boli de plămâni, probleme ale dereglărilor hormonale ale femeilor, dureri reumatice și multe altele, fiind utilizată în multe produse realizate în Mănăstiri.

Pe vremea strabuniclor, bunicilor noștri, părinților și a copilăriei noastre nu existau magazine ultra specializate care să aibă toate plantele posibile. Între bătrânii de la țară și copiii lor de la oraș, exista o legătură aparte și poveștile de leac erau transmise pe cale orală. De la țară culegeam toți aceste plante vara, pe care le puneam la uscat în cămări întunecoase, în ziare și le utilizăm când aveam nevoie sau în sezonul rece pentru întărirea imunității. Va mai amintiți?

Mama mea știa că planta Angelica o poți utiliza cu inima deschisă, pentru că este purtătoare de lumină divină. Chiar căutând în timp informații am găsit că e supra-numită ‘planta celor 7 Îngeri’.

În copilărie știu că preparam diverse macerate cu plante și țuică de casă cu rădăcina de angelica, cimbru, busuioc, pelin, flori de salcâm , troscot și muguri de brad striviți, chiar și 1 cățel de usturoi sau chiar și alte plante, pe care le puneam în sticle închise la culoare la macerat 15-21 de zile, respectând proporția de 1 linguriță de plantă la 200 ml alcool,când erau mai multe plante amestecate.

Acestui gen de amestec mama îi spunea ‘elixirul magic’, care se putea consuma ca medicament timp de 2 săptămâni cu pauză alte 2 săptămâni, timp de 3 luni de zile, ajutând în multe dezechilibre hormonale atât pentru femei, dar și bărbați, întărirea imunității și a aparatului respirator, dar și probleme digestive sau ale cailor genito-urinare și multe altele. Un paharel sau țoi mic se poate servi ca elixir medicinal cu plante pe stomacul gol 30-40ml dimineața.

Există o varietate de combinații și rețete cu diverse beneficii pentru sănătate. Detalierea unor alte preparate o voi face într-un curs,  dacă veți fi interesați de ideea de a combina plantele, ca uz extern, cu masajul pentru echilibrare și menținerea sănătății.

Un același gen de amestec , însă făcut în oțet de mere sau din vin, preparat în casă, se macera și îl foloseam inclusiv la frecții în caz de diverse dureri sau răceală, inclusiv stări febrile. O parte care poate fi masată este zona toracică, dar și extremitățile-mâinile și picioarele.

Din câte am studiat de-a lungul anilor și din arta terapiilor Orientale, această plantă este extraordinar de apreciată și în India, și în China pentru remediile minunate obținute de-a lungul secolelor atât ca utilizare internă, cât și externă. Ca uz intern în cazul femeilor gravide și a diabeticilor există restricții.

Energia luminii acestei plante deschide un Portal al celor 7 Sori Galactici și poate ajuta la reechilibrare, fluidizarea ‘râurilor de lumină’ din suflet, minte, corp și curățare de vibrații joase, însănătoșiri în cazul unor afecțiuni și boli cronice chiar, provenite din prea multă ignoranță, lipsă de disciplină în viață noastră, furie și incapacitatea de a fi independenți și curajoși sau lipsa dorinței de a face ceva în viață și intrarea în conflicte cu cei din jur din frică și lipsa de speranță.

Ceea ce putem face este să ne deschidem inima către lumina și credință, apoi să iubim Natura plăsmuită din Divin, să o simțim ca pe o aliată infinită pentru calea noastră. Așa vom atrage către noi darurile de care avem cea mai mare nevoie.

Fiți Binecuvântați!

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Va îmbrățișez cu multă iubire,

Camelia  

Singur’ și ‘ Foarte Singur’ … Oare care este diferența? 

Singur’ și ‘ Foarte Singur’ … Oare care este diferența? 

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Singur ești în oricare dintre ipostaze, diferența o face intensitatea sentimentului interior exprimat.

Dar e oare ceva negativ și lipsit de optimism?

‘Singur’ te nașți, singur gândești, singur vorbești, singur râzi, singur te avânți prin viață luând propriile decizii, singur te rogi și meditezi, singur faci multe …chiar devii mai apropiat de Sinele Interior  și în final, singur părăsești această viață prin moartea fizică.

De ce te simți singur? De ce ai momente când îți doreșți să fii singur?

Oare nu cumva ai dezvoltat un atașament prea intens de exterior ? Oare nu cumva ceva sau cineva  crezi în subconștient că te ajută să fii fericit, să iubeșți, să zâmbești, să te simți împăcat,  să ai  siguranța că ești bun, să ai succes , să dăruiești … mereu așteptând confirmări, păreri sau doar luând  în permanență câte ceva de la alții fără a face singur ceva? Și dacă dispare sursa exterioară a siguranței tale ce faci? Te simți ‘Singur’ și ‘Foarte Singur’ ajungând disperat și fără nici un fel de încredere în Sine? 

Și dacă eșți ‘singur’ ce este rău în acest fapt?

Singurătatea are o parte minunată, benefică, în care Tu cu Tine ai timp nelimitat de liniste și  autodescoperire, ca o călătorie magică în afara timpului și spațiului fizic 3D. Ajungi în singurătate să trăieșți intens și să îți observi amprenta luminii din Tine și să descoperi Divinul nu ca pe ceva exterior ție, ci chiar în Pulsul Sufletului Tău! De ce să te autotorturezi crezând  că Cineva  sau Ceva îți va aduce liniștea , echilibrul și siguranța? 

Eșți disperat de frică când spui că ești ‘ foarte Singur’ pentru că emoțiile tale și siguranța ta depind de Cineva sau Ceva din exteriorul tău.

E bine să fii ‘Singur’ pentru că orice greutate ai întâmpina te desprinzi de șabloanele în care trăieșți  și îndepărtezi utopia așteptărilor că ceva din exterior te poate ajuta !

Nimeni și Nimic nu te poate ajuta, decât Tu Însuți! Nu-ți fie frică să fii ‘ singur’ !

Simte-te singur și trăiește acest sentiment cât mai profund, până când întunericul fricii dispare, până când nu mai vrei să te agăți de Nimeni și Nimic din jurul tău! Atunci devii Tu una cu Tine însuți și Dumnezeul din Tine! Atunci te înțelegi mai mult și te vezi mai mult trăind liber!

Fii blând , iertător și dezmierdator cu Tine ‘ Singur’! Eșți radios prin lumina Iubirii pentru că, în final, Divinul din Ține triumfă simplu, fără a te agață de exterior! Acolo , în Tine se naște Puterea Eternă de a fi Multiplul lui Unu și Creația Viețîi Tale!❤️Chiar dacă nu te rogi lui Dumnezeu, ci doar vorbești cu Tine, te duci adânc înspre propriul sublim născut și făcut prin singularitatea Divină! Așa reînsufletesti, reîncorporezi și mentalizezi cine ești ca și Creator al Propriilor Vibrații ca parte din Divin, ca formă a Singularității Supreme, existente în Tine.

Apoi, din exterior, ca o lumina triumfătoare, ti se arata Minunea si îi întâlnești pe Toți cei Singuri, Puternici și Sublimi prin Divinul Iubirii de Sine și a dăruirii necondiționate din simpla Singularitate.❤️🙏

Și Totul este Unu, iar Unu este Tot!❤️❤️❤️🙏

Fiți Binecuvântați!

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Va îmbrățișez cu multă Iubire,

Camelia

Energia Solară desprinsă din Divin

Energia Solară desprinsă din Divin

Oamenilor le sunt cunoscute mai mult sau mai puțîn principiile fundamentale ale Astronomiei. Universul are o parte enigmatică, Divină și metafizică ascunsă în el. Oamenii știu că în cea mai netangibila și  îndepărtată  parte a Universului, cea care nu poate fi percepută prin simțul vederii, ci doar cu o serie de telescoape astronomice special construite, există miliarde de stele dintre care unele sunt Sori de  dimensiuni egale sau mai mari decât Soarele sistemului nostru planetar. Orice asemenea Soare este un centru de energie pentru un anumit sistem planetar. Soarele nostru este cel mai mare emițător  din  sistemul nostru , sistem compus dintr-o serie de planete cunoscute și altele necunoscute încă  de știință  și astronomi, planetă  Pământ reprezentând un membru dintr-o familie mare.

Fotografie de Arnie Chou pe Pexels.com

Soarele nostru emite în continuu energie în spațiu, aceasta ajungând la planetele ce îl înconjoară,  dând  posibilitatea existenței vieții sub diverse forme  cunoscute și necunoscute pe ele. Se știe  clar  că  fără emisiile de lumină care ajung prin razele Soarelui pe Pământ, viața aici, sub cele mai simple forme, nu ar putea  exista. Ca oameni, forța noastră vitală sau energia vitală depinde de vitalitatea și emisia de energie a Soarelui nostru. Această energie există pretutindeni. Unele centre planetare și galactice emit și absorb continuu energie, ca o pulsație formată din contractări și decontractari succesive ce formează un curent continuu, permanent. E ceva Divin ascuns in Tot!

Aș putea compara cu bătăile inimii omului , dacă vreți, care mișcă sângele în întregul corp.

Ceea ce e bine să știm e că electricitatea pură este o forță imensă, dar pentru a putea fi adunată  și transmisă continuu, în sistem de ‘pertetuum mobile’ e necesar să existe și alte centre similare.  Între Soare și planetele sistemului nostru există un asemenea curent de energii constant, la fel cum între inima- plămâni- ficat – rinichi și toate celelalte organe există acest flux de energie.

Soarele nostru ca și substanță componentă nu e în stare lichidă și nici de combustie. Conține un element chimic numit Radiu descoperit de cercetători, dar și alte materii , elemente și energii cu proprietăți deosebite. Totul are o Inteligentă exceptională, cu un rost cosmogonic Divin, dincolo de intelesul nostru. Astfel el, Soarele, printr-un proces natural electro-magnetic primește energie de la planetele sistemului în care există, apoi emite energie către ele… într-un mod fascinant și armonios. În tot acest ciclu al luminii, aerul cosmic este cel care transportă energia aceasta ca flux. Prin el energia solară ajunge la toate viețuitoarele, la oameni, plante, animale și toate formele de viață. Omul Modern e bine să-și amintească și înțeleagă că  energia vitală   solară o preia din aer prin respirație, prin piele pe baza expunerii la razele de lumină mai ales cele din cursul dimineții și prin alimentație, cu precădere plante și vegetale care absorb o cantitate extraordinară, fiind pe Pământ, tot timpul expuse  sub razele acestor energii.

Ce se întâmplă cu Omul Modern? Se îmbracă pentru a se feri de razele Soarelui, stă prea  mult închis în  birouri, în autovehicule și case, respiră aer recirculat din medii închise, iese prea puțin în mediul Naturii  și stă în medii poluate, mănâncă în procentaj mult prea mare alimente procesate industrial față de cele naturale care acumuleaxa energie pură solară!

Lumina și energia solară sunt una, căldura emanată în contact cu atmosfera Pământului e altceva. Nu e bine să ne expunem la Soare pentru a ne arde tegumentul, ci doar pentru a prelua energia benefică. De preferat este să ne espunem pielea cât mai mult până în ora 11 dimineață și după 16 , pentru a ne încărca cu radiatiile sănătoase pentru organismul uman. În rest putem evita prin îmbrăcăminte din bumbac,  in,  cânepă deschisă la culoare și capul acoperit cu palarii din materiale naturale.

Soarele cu lumina sa este cel mai benefic sterilizant pentru orice fel de viruși.Casele cât mai luminoase  și  camerele cu ferestrele deschise prin care pătrunde energia solară sunt purificate natural. Hainele aerisite  sau spălate și uscate natural în razele soarelui sunt sterilizate fără adaosuri de chimicale.Fiți Ființe  Solare,  căci așa ne-am născut și așa suntem în mod natural.

Să revenim la Om și energia vitală. Omul, ca Ființă are mai multe căi de absorție a acestei energii vitale:  prin respiaratia aerului, prin porii pielii și centrii energetici subtili, cât și prin ceea ce consumă ca și  alimente și lichide.

Să vă amintesc că respirăm sănătos și corect aerul în medii aflate în lumină, mai puțin poluate și în miezul Naturii, în meditație și rugăciune, în somn liniștit.

Prin porii pielii absorbim energia vitală în mod corespunzător , mai ales amintindu-ne că tegumentul are o foarte mare suprafață de absorție, prin mai multe metode de curățare, spălare și îmbăiere, masare  și  stimulare  senzorială astfel încât să captăm cât mai multă energie. În interiorul  corpului se  produc  reacții chimice naturale,astfel încât se înlesnește procesul de regenerare celulară. Aici băile cu aer curat, prin razele soarelui și expunerea pielii la Soare, băile cu apă mineralizată, sărată și cu plante pot aduce cele mai importante beneficii.

Apoi, ceea ce consumăm ca alimente și lichide constituie o altă sursă excepțională de absorție a energiei solare deja cuprinsă în vegetale proaspete, plante și apa naturală, pe lângă restul  nutrienților și mineralelor cuprinse în alimentația cât mai proaspătă și neprocesata din Natură.

Reintoarceti-vă la Natură și fiți liberi să vă bucurați de maxima sănătate cu raze de Soare, cu aer curat, cu plante și flori, cu vegetale consumate în stare cât mai proaspătă și hidratare cu apă de izvor sau alcalina.

Un factor excepțional care atrage în noi energia Solară este chiar puterea minții care duce la atitudinea de viață pe care o abordăm și a unor obiceiuri ritmice, consecvente și ritualuce zlnice. Plimbați-vă prin  Soarele dimineții și al după-amiezii, vizualizați razele de lumină cât mai în detaliu cum vă ating pielea, cum zboară parcă prin aer, cum se reflectă în natură prin iarbă, flori și frunzele copacilor…. observând  și savurând fiecare mic detaliu, bucurându-vă și învăluindu-vă de lumina, respirând aerul plin de energia  solară. Includeți toate aceste detalii observate ca niște imagini stralucitoate în mintea  voastră, închideți  ochii și verbalizati-le ca o incantație a sufletului: 

‘ Sunt inundat de minunata lumină solară prin tot corpul.

Sorb din ea vitalitate, iubire, sănătate.

Ea îmi da putere și energie.

O simt cum circulă prin organismul meu intrând prin cap și ajung până în picioare, apoi mai departe spre inima Pământului, curatandu-mă complet și înviorându-mă.

Iubesc lumina Soarelui și mă bucur de toate efectele ei Divine, binefăcătoate.’

Exersând zilnic sau cât mai des posibil acest stil de viață , îmbinând vizualizarea efectivă cu cea imaginativă și rostirea senzațiilor pentru inducerea în minte a acestei lumi minunate, plină de lumină Divină deveniți puternici si plini de energie vitală regeneratoare.

Fiți binecuvântați!

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Va îmbrățișez cu multă iubire!

Camelia

‘Povestea Sânzienelor Dacice’ -Amintiri din Picături de Lumină

‘Povestea Sânzienelor Dacice’

-Amintiri din Picături de Lumină

                           Pentru ca se apropie Super Luna Plină de pe 24 iunie (numită și Super Luna Căpșună), care este ultima super lună plină a lui 2021, reușind să încheie ciclul de trei Luni Pline, aducând o energie Divină din partea Universului in viețile noastre, vvă propun să vă reintoarceti în Sine Suprem și să va amintiți că :

Dincolo de strălucirea  unui astru se ascunde o umbră călătoare.Doar îngemănarea fluidă a întunericului  cu lumina  naște o materie energetică, vizibilă doar de către aceia care cred  că suntem Îngeri.

Marea Sărbătoare a Nașterii Sfântului Ioan Botezătoru coincide cu Sărbătoarea Populară străveche  moștenită  din vremuri de demult, numită Drăgaica sau Sanzienele. E un moment plin de miracole în care Rugăciunea  ne deschide larg Lumina Sufletlor și ne reunește în sublimul Divin. Să ne rugăm pentru a ne elibera, să credem din inima și să manifestăm iubirea prin tot ceea ce simțim, gândim și facem azi si pururea, unind Cerul cu Pământul Sfânt, trezindu-ne in Lumină:

‘Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind         cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiasca pomenire a       ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către   tine așa :

          Bucură-te, stea de lumină purtătoare a lumii;

          Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;

          Bucură-te, cădere de pierire a demonilor;

          Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;

          Bucură-te, lumină necuprinsă de ochii omenești;

          Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;

          Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;

          Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;

          Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;

          Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;

          Bucură-te, prin care se luminează făptura;

          Bucură-te, prin care se gonește necazul;

          Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstit Înaintemergătorule!      ……’

În continuare va dăruiesc din inima ‘Povestea Sanzienelor Dacice’ pe care am scris-o acum mulți ani  în urmă , în  amintirea părinților mei, și are inclusă în ea toată filozofia străveche a ‘Picăturilor de Lumină’ pe care am moștenit-o prin tradițiile și obiceiurile familiei mele și ale neamului nostru străvechi.

‘Povestea Sânzienelor Dacice’ -Amintiri din Picături de Lumină

”.Ajungem liniștite acasă cu acel artefact sferic, mare, despre care nu avem nici un indiciu. Singura cheie este cutiuța dacică de la tata.

                             Intrăm calme în casă, unde liniștea este peste tot așternută. Prin geamuri intră lumina Soarelui care mai are câteva ore până la asfințit. Este o stare în care mă simt liniștită, destul de ușoară în inimă și bucuroasă că toate, absolut toate lucrurile s-au legat și am descoperit micul secret ascuns în catrenul sarcedot.

                             Dacă aș scrie în acest moment o poveste despre viața mea, ce emoții am, cine eram acum 2 zile și cum am descoperit că mă pot manisfesta, cred că cine ar citi ar zice că e o nebunie….este ireal….Chiar eu mă mir despre acest prezent!

                             Oricum, ceea ce este cel mai important constă în energia familiei noastre de suflete, acolo este marele secret. Eu sunt susținută de cei dragi, cei care mă iubesc și îmi sunt mereu aproape. Încrederea căpătată în viața prezentă are în spate și în viitor, un lung șir de evenimente pline de fericire, dar și durere, suferință interioară care crează în mine acel drum neobosit al luminii. Lumina aceasta despre care toți mă învață continuu, este ceva ce se plimbă prin toți, pe Pământ și prin Universul întreg. Nu aparține nimănui, ea este NOI TOȚI la un loc, zvacnirea continuă prin care evoluăm, fără timp și fără spațiu.

                             Oricât aș vrea să spun ceva, acum e o liniște a iubirii profunde, nemărginite, în care eu și mama, tacit, străbatem un cerc al unei spirale din viață, purtându-l pe tată în sufletele noastre. E primul moment când simt și accept că el nu e aici, dar totuși e aici, cu noi, pentru totdeauna. Ce a lăsat pentru noi, este Lumina lui, iubirea care ne înconjoară. Acea vitejie și lipsa a fricii în fața morțîi se propagă ca un ecou prin timp , de mult dinaintea vremurilor, căci traco-geto-dacii din noi strălucesc și vor străluci nemuritori. La baza nu e doar un crez, intrinsec, în noi, e o vibrație armonică, o muzică a sferelor, a Luminii, ce își continuă drumul fără limită.

                              Mama mă privește și o surprind cum e foarte atentă la modulațiile trăirilor mele interioare.

-Lucia, te maturizezi, acesta este momentul pe care toți îl sărbătorim cu multă iubire acest an, de Sânziene! Tu știi acest lucru, nici nu trebuie să-ți spunem!

-Mama, în această poveste minunată pe care o trăiesc, chiar dacă este ceva absolut incredibil, cred că există un adevăr dincolo de cunoașterea Lumii! Nu eu sunt cea importantă, toată familia noastră, toți cei din Ordinele Secrete sunt foarte importanți, cât și cei ce vor urma, așa simt. Zvacnirea primordială a Luminii, ‘Singularitatea Divină’, care se regăsește în multiplii sufletelor noastre, este un mare TOT plin de Lumină. Iar ea va dăinui etern, pentru că noi toți o menținem prin tot ceea ce facem și cum trăim, așa de frumos și armonios prin sfericitatea muzicală a Luminii. Copilul meu va ști multe, își va aminti fără să îi mai povestim, iar el, oricine ar fi, va duce și mai departe ERA LUMINII ANSES.

-Doamne, Lucia, mă uimești! Cât de frumos sună tot ceea ce simți!

-Și…ca să continui, îmi amintesc despre cuvintele  rostite ieri:

‘Dar noi, jurăm Cerului, că Dacia va rămâne pe veci, tot aici, cu oamenii săi minunați, urmășii, urmașilor, urmașilor noștri, apărând acest Pământ Sfânt!’…! Cu Moș Ion am vorbit acum muuuuulti, mulți ani în urmă, pe când tata trăia. Am fost la slujba de Duminică, la biserica din sat, iar după, am mai rămas putin. Atunci, am discutat cu preotul, fiul lui Moș Ion, Petre, și cu bătrânul. Știi, mamă, că mie îmi plăcea tare mult să stau după slujba, liniștită și să desenez! Ei îmi apreciau talentul  și mă încurajau să transmit arta sufletului prin umbre, lumini și culori, așa cum simțeam…chiar dacă eram un copil. Așa că, atunci le-am povestit un vis dintr-o seară, pe care incercam să-l transpun prin artă. Preotul Petre a văzut schița și mi-a transmis aceste cuvinte, pe care eu le-am rostit ieri.

-Lucia, înseamnă că rezonanța mesajului a avut un efect asupra ta! Ceva din interiorul tău te-a determinat să le reții, apoi să le transmiți ieri! Dar ce desenai, mai știi? După cum îmi povestești, cred că aveai 6 ani pe atunci, așa este?

-Dacă mă gândesc bine, da, cred că aveam 5-6 ani, cam așa. Nu îmi aduc aminte clar despre desen. Parcă era o spirală, ceva de genul acesta….înconjurată de niște puncte, în cercuri …nimic special…ceva mâzgălit conform vârstei….

                             Zâmbesc și mă amuz încercând să îmi amintesc detaliile desenului. Mama râde și ea.

                             În același timp, am, ca o străfulgerare, o amintire cu străbunica mea, din partea mamei, pe care o chema Dochița. Cam pe la aceeași vârstă, însă ceva mai înainte de întâmplarea cu acel desen, am fost în vizită pe la ea. Îmi era tare dragă, căci mereu îmi dădea ceva dulce, făcut în casă și îmi povestea despre Zânele Pădurii și tare îmi mai plăcea să stau să o ascult… Cât de fericită mă simțeam în acea lume minunată a poveștilor fermecate!

                             Însă, în acea zi, după dezmierdarea dulce a unei plăcinte cu mere, a spus ceva ce m-a întristat: că mai are puțin și îi vine vremea să mă lumineze din ceruri. A continuat atunci, la fel de blândă și iubitoare, să mă mângâie pe creștet și m-a condus în grădină. Acolo mi-a arătat un stejar foarte bătrân, cu trunchiul atât de mare, că aș fi putut încăpea înăuntru. Îmi amintesc clar, foarte clar, că pe scoarța copacului era desenată o floare într-un Soare jucăuș, o spirală ….exact ca floarea dacică de pe cutia tatei. Uimitor, îmi amintesc ceva ce era adormit în mine!

                             Și, atunci, atât mi-a spus, că va veni vremea  când Țarina se va uni cu Văzduhul, iar eu trebuie să mă întorc acasă, căci Lumina de Sânziene va trezi concomitent toate sufletele celor care au uitat cine sunt și cărui neam apartin.                        M-a luat de mâna și am atins împreună însemnul vrăjit de pe copac. A continuat să grăiască ceva într-o limba magică, iar eu simțeam că mă încălzesc și respir miresme îmbătătoare de bucurie. În timp ce țineam ochii închiși, am văzut strălucind, cu o statura impunătoare, un bărbat care și îmi comunica prin lumina, că urmașul , urmașilor lui, se va întâlni cu mine, în zilele în care florile de Sânziene vor avea forțainegalabilă a frumuseții.

                             Mă sperii brusc de un sunet zbârnâit, prelung. Nu-mi dau seama dacă e realitate sau altceva….Deodată o aud pe mama cum vorbește, însă nu cu mine. Este ceva bizar….

-Bună ziua, Domnule Bogdan! Mulțumesc mult pentru telefon…Da, da….Lucia este foarte bine. Bineînțeles, va așteptăm cu mult drag.

                              Atât aud  din mesajul transmis de mama. Realizez clar că nu vorbește cu mine, ci cu doctorul Bogdan. O văd cum apare lângă mine.

-Lucia, a sunat Domnul Doctor Bogdan ca să întrebe cum te simți. Va apărea la noi, în scurt timp, ca să te consulte după acel incindent cu starea de inconștiență, când ai cazut de pe pe cal. A spus că nu e nimic alarmant, să stăm liniștite. Însă el vrea să se asigure că totul este în regulă cu tine și că e o procedura de verificare a pacienților cu asemenea cazuri.

                             Mă uit puțin uimită la mama. Lumina din fereastră îmi luminează fața și mi-o încălzește cu delicatețe. Realizez clar că am căzut, că am fost la spital, ce sfaturi mi-a dat doctorul, însă parcă a trecut un ev de atunci, așa percep totul.

                             Sfera aurinda strălucește și ea, plină de magie, pe masa din sufragerie. O iau în mâini și o îmbrățișez cu multă dragoste, ca și când ar fi ceva viu și ar avea suflet.Mama mă observă în gestică mea, indrumandu-mă fără să spună nimic, să o duc în camera  de la etaj.

                             Când cobor, doctorul mă întâmpină cu un zâmbet larg pe buze.

-Bună ziua, Lucia! Mă bucur să ne reintalnim.

-Bună ziua, Domnule Doctor! Și eu mă bucur.

-Uite, i-am spus și mamei tale la telefon, că nu aveți de ce să vă faceți griji. E de datoria mea să mă asigur că pacientul, în cazul unei căzături și lovituri puternice la cap, nu are alte simptome.

-Domnule Doctor, mă simt foarte bine…poate puțin obosită, însă am energie, sunt veselă, nu am avut amețeli și nici senzație de greață sau dureri de cap. Poate mâna, mâna puțin m-a incomodat, însă insesizabil și suportabil.

-Super, Lucia, mă bucur nespus de mult! Dar cum e cu micul cucui? Îl simți zvâcnind? Te doare?

-Aaaa…nu..am și uitat de el!

-Hai să te examinez puțin! Pulsul? Daaa…în regulă. Ochii? Aaaaa…daaa…în stare normală…Cucuiul? ….Puțin umflat. Doare dacă îl ating?

-Puțin, Domnule Doctor.

-Mâna? Da…o zgârietură superficială, însă dezimfectata și în curs de vindecare. Într-o săptămâna va fi complet vindecată, inclusiv vânătaia destul de urâtă.

– Să știți că am pus gheață la cucui și a fost foarte bine.Inclusiv o lingură din congelator am ținut-o acolo, ca să se dezumfle.

-Lucia, concluzia este că organismul tău se manifestă în stare foarte bună.

-Mulțumesc, domnule Doctor. Acum eu și mama suntem liniștite. Sunteți foarte grijuliu că ați trecut pe la noi!

-Aș vrea să îți spun, că eu am venit aici în calitate de doctor, însă și de prieten. Familia Tudor, mama și tatăl tău, suntem prieteni din copilărie și avem foarte multe amintiri minunate împreună. Tu ești ca și copilul meu, iar tatăl tău mi-a fost cel mai bun prieten. Împreună am trăit momente de viață pe care alți oameni nu le-au simțit vreodată, să știi! Eu sunt fidel relațiilor de suflet, de prietenie, dincolo de viață, dincolo de orice, căci suntem ca frații…

                             O aud pe mama cum intervine fără să am timp să respir, ca să spun și eu ce simt.

-Domnule Bogdan, vă suntem profund recunoscătoare, atât eu, cât și Lucia. Îmi pare rău că, după dispariția lui Dacian, chiar nu am mai ținut legătura! Mă înțelegeți că am suferit și încă există un mare gol în sufletele noastre.

-Înainte cu 2 luni ca Lucia să împlinească 14 ani, Dacian mi-a transmis să am grijă de voi, din umbră. Nu am înțeles exact ce a vrut atunci să spună! Nu știam ce se va întâmpla, în primul rând! Ce vreau să înțelegeți, este că, eu și el, el și eu, am fost ca două picături de lumina, iar împreună, ca frații gemeni parcă, am dedus adevăruri neînchipuite despre umanitate, prin testele ADN făcute famiilor noastre, prietenilor, celor din Ordinele Secrete și am continuat cercetările într-un ‘decor obscur’ al vremurilor, ascunzându-ne ca să nu fim descoperiți.

-Domnule Bogdan, îți suntem recunoscătoare pentru această relație excepțională de prietenie pe care ai avut-o cu Dacian! Lucia nu știe foarte multe, mai ales că, pe atunci, era micuță. Soțul meu, mi-a spus că mă pot baza cu multă încredere pe relația cu Dumneavoastră. Durerea dispariției lui însă, mi-a creat un obstacol în comunicarea cu cei cunoscuți, chiar cu toată lumea. Mi-am concentrat atenția pe copiii mei de la școală, iar Lucia a plecat în Irlanda, la studii.

-Știu, știu aceste detalii și vă înțeleg foarte bine durerea! Ceea ce nu știți este că Dacian mi-a spus, înainte de a pleca cu acel artefact la București, să va contactez după ce Lucia împlinește 21 de ani. Mi-a dat foarte clar instrucțiunile Preoților sarcedoti: ‘Când vine vremea, să fii acolo, în locul meu! Să le transmiți mesajul ca să înțeleagă că artefactul cu care am plecat era doar o copie a celei pe care Lucia o va lua din Poiana Raiului. Viața ei este cea mai importantă! Dacă eu nu ajung să descopăr nici un indiciu, ea va putea descoperi răspunsul cu ajutorul celor din familia noastră de ‘Suflete ale Luminii’, căci ea este Zina însăși, prima ANSES, alături de ZAMOLXE.’

-Domnule Bogdan, zic eu imediat, de ce ne spuneți acest mesaj acum? Am înțeles că tata v-a transmis că după ce împlinesc 21 de ani să ne contactați? Dar dacă nu aveam acel incident cu scumpul meu Codruț, când ne-ați fi transmis?

-Veneam în ziua cu ‘Soarele 22 de vara’, așa cum am primit mesajul! Azi e 22 iunie și am venit, nu-i așa? Din păcate, coincidența a făcut-o un alt motiv, căzătura ta, dar oricum aș fi venit.

-Domnule Bogdan, apreciem fidelitatea prieteniei, însă care este scopul exact? Nu înțelegem!

                             Eu sunt foarte mirată. O văd pe mama care se uită la mine și înțeleg perfect și uimirea ei.

-Păi, Dacian mi-a spus că voi veți descoperi originalul artefactului, undeva ascuns. Legendele spun despre o poiana magică numită Poaiana Raiului.  Și doar acela, doar el, va fi calea unificării Ființelor Luminii, a tuturor membrilor Ordinelor Secrete, a Zinei și a lui Zamolxe, a Luciei și a lui Vlad într-un TOT!

                             Dintre toate magiile pe care le-am trăit, una, una singură, am dedus că este calea de comunicare secretă între membrii adevărați ai Ordinelor-telepatia transcedentală. În acest moment, simțind că ceva nu era tocmai în regulă, mă concentrez  pe expirație și inspirație până reușesc să îmi traduc gândurile și simțirile într-un flux continuu de lumina. O observ pe mama, care ca și vrăjită recepționează trăirile mele. Se uită la doctor, se uită la mine, apoi, ca o zvâcnire, aud câteva cuvinte rostite de ea.

-Domnule Bogdan, ne bucurăm nespus de mult că ați venit să ne transmiteți acest mesaj. Sincer, Dacian, în ultima sa perioada a fost foarte secretos față de mine și de Ordine. Eu, noi toți, nu știam exact ce se petrece sau ce a mai descoperit, însă nu am văzut și nu ne-a dezvăluit nimic despre artefactul cu care a plecat la București. Pe mine mă doare foarte tare că omul pe care îl iubesc de o viață, nu mai există lângă noi, ca familie.

                             Îl analizez manuntit pe doctor și văd câteva riduri infiripate în colțul ochilor, parcă întrebătoare, pline de curiozitatea unei firi scrutătoare , nemulțumită de răspunsul primit… Mă macină întrebarea dacă este adevăr sau minciună! Stau și mă gândesc puțin despre ce-mi aduc aminte în legătură cu el. Sincer, aproape nimic! Și de ce, tocmai tata, să îi fi destăinuit atâtea secrete? Din ce cauză este el atât de curios în legătură cu descoperirea originalului acelui artefact? ….Acesta am constatat că este subiectul care îl interesează… căci aici a vrut să ajungă prin această vizită medicală. A subliniat clar în discuție că tata a plecat cu o copie și noi urma să descoperim originalul….Cumva ascunde ceva acest om? De ce nu este capabil, ca noi, cei din Ordinele Secrete, să comunice telepatic? Oare cine o fi în realitate?… căci prieten ‘de sânge’ cred că nu este cu tata. Simt cu inima deschisă și încerc să înțeleg vibrația acestei făpturi.

-Domnule Bogdan, cred că undeva, ceva, din tot mesajul de la tata poate fi adevărat. Eu și mama însă, nu am descoperit până acum nimic, nu știm despre nici un artefact. Ceea ce așteptăm, ca în fiecare an, cu mult entuziasm, este Sărbătoarea de Sânziene.

– Super frumos, așa simt și eu! Înseamnă că atunci se va întâmpla descoperirea! Va trebui să urmărim cu multă atenție semnele din jurul nostru, pentru că artefactul original va fi găsit și utilizat exact în noaptea de 23 spre 24 iunie, Lucia!

                             Mă uit la doctor și încerc să nu tradez o atitudine suspicioasă, ci să afișez doar una mirată foarte tare. Mama, înțelege, dincolo de orice , că presupunerile mele se asemeană cu ale ei, iar pericolul există…da, există real…așa cum știau cei din familia noastră de suflete: Ordinul Fox ne urmărește printre noi chiar….

                             Îmi duc mâna ușor către cucui și apoi către frunte. Ceva, de undeva, se declanșează și încep să aud niște prelungiri ale vorbelor doctorului:’ Daaaa,  se fac amandouă că nu înțeleg și nu știu despre ce este vorba. E normal!… Dacian nu mi-a spus niciodată ale cui erau probele sânge pe care le-am analizat cu atenție! Ori mama, ori fiica, ori altă femeie dintre celelalte două irlandeze prezintă acea formulă rară ADN….Apoi am mai descoperit o altă analiză asemănătoare, o dublură… Asistentul meu le-a luat sânge și a pus niște coduri, amestecate, inclusiv cu analizele irlandezilor și ale mai multor personaje din Ordinele lor…. Când am vorbit la telefon cu tipul din București, mi-a spus că va sosi Dacian acolo cu un artefact misterios. Cei angajați de mine l-au prins pe drum pe Dacian și i-au furat obiectul…..Apoi, oamenii mei au dispărut complet, nici eu nu știu ce s-a întâmplat….pentru că obiectul a ajuns direct la Lordul Ordinului Fox. Ideea este că, doar acele două ființe cu ADN-ul similar, doar ele, vor putea să folosească artefactul în Noaptea de Sânziene…..Așa a fost una dintre discuțiile cu Dacian, înainte de a pleca la București… despre Anses, Civilizația Primordială : Un Anses Original reapare identic la nivel fizic, cu o ciclicitate o dată la milioane de ani probabil, ca și când ar face un salt în timp sau s-ar crea o dedublare a Entității Princeps într-alta identică din viitor. Totul e legat de mișcarea Galaxiilor și a intersectării lor.’

                             Mama înțelege tot din ceea ce eu percep subtil de la acest om.

-Domnule Bogdan, vă mulțumim mult pentru vizită! Cred că Lucia este, așa cum ați spus, într-o stare perfect normală. Vă vom anunța și dacă vom descoperi vreun obiect vechi sau orice care se poate numi ‘artefact’.

-Da, așa este, Doamna Tudor! Mă bucur nespus că totul este bine cu Lucia! În plus, vă rog frumos să mă scuzați, însă eram dator să vă transmit mesajul lui Dacian. Acum, e mai clar, sigur! Veți ști ce să urmăriți…un artefact…ceva poate ce nu ați mai văzut….cică ar semăna cu o sfera, din câte am înțeles! În Poiana ‘Poartă Raiului’, nu știu, poate e o poiana de pe undeva, de aici, iar acolo îl veți putea găși! Și legendele cred că au rostul lor și un adevăr ascuns.

                             Eu, mă uit direct în ochii săi, fără teamă, simțind cum îmi curge prin vene mesajul ‘Dar noi, jurăm Cerului, că Dacia va rămâne pe veci, tot aici, cu oamenii săi minunați, urmașii, urmașilor, urmașilor noștri, apărând acest Pământ Sfânt!’… .

-Dragă Domnule doctor Bogdan, va mulțumim mult! Mă simt liniștită că ați venit să mă consultați. Căzătura  e posibil să mă fi zdruncinat puțin, însă sunt în perfectă stare de sănătate! Dacă, conform mesajului de la tata, aflăm ceva despre vreun artefact, ne vom bucura. Cât despre această poiană ‘Poarta Raiului’ toți știm poveșți și legende, încă de pe vremea Imperiului Roman și din scrieri străvechi. Nimeni nu a descoperit acest loc până acum. E doar o poveste plină de mister….Dacă cumva vom afla unde există, apoi vom descoperi acest obiect misterios despre care șțiți de la tata, sigur, îl vom înmâna Muzeului din Alba-Iulia, ca să aibă încă o dovadă despre comorile ascunse ale traco-geto-dacilor.

                             El mă măsoară cu privirea. Înțelege din mesajul meu că nu mai este ‘bine-venit’ și ar fi cazul să plece. Îi citesc gândurile, din nou, fără să depun vreun efort:’ Nu cred că au găsit ceva, altfel ar fi fost entuziaste să întrebe ce se poate face cu obiectul. Eu știu de la Dacian, că Ființa Aleasă, de Zână Mama a Sânzienelor, va deschide Portalul Luminii. Însă în interiorul artefactului sunt câteva declanșatoare ale Luminii pe care nu le pot folosi decât ființele care sunt Sânziene Dacice, adică suflete pure pline de iubire…’

-Doamna Tudor, Lucia, vă doresc Serbări fericite de Sânziene! Să ne revedem cu bine! O seară plăcută!

                             Așa se încheie vizita doctorului. Eu și mama rămânem singure, din nou.

-Lucia, este cea mai ciudată vizită din ultimii 7 ani! Am înțeles tot ceea ce ai auzit prin gândurile lui. Eu știam ceva, ți-am spus că dispariția tatălui tău a fost enigmatică! Doctorul nu știe să-și camufleze gândurile, însă cei din Ordinul Fox, cu care deduc că este amic, au niște metode evoluate pe care le folosesc. Nici el nu mai știa ce s-a întâmplat cu artefactul pe care l-au furat de la Dacian amicii lui….deci nu are puteri, nu este inițiat….

-Mamă, dacă el este cel din cauza căruia tata a dispărut, vom ajunge, folosindu-l, la cei din Ordinul Fox! E o cale să îi cunoaștem și înțelegem, ca să știm exact ce vor! Lumina iubirii din noi este indestructibilă, iar ei nu vor avea acces niciodată la cunoașterea sacră decât dacă transcend din întuneric spre lumină.

-Lucia, ce vor ei este simplu: ca noi să dispărem sau să fim subjugați de către ei, iar într-un fel, apoi să descopere comorile Civilizației ANSES! Nu au nici un alt scop, pentru că ei nu au ceva reprezentativ care să îi lege de acest Univers și muzica sferelor. Pe ei îi interesează avuțiile palpabile din care să facă bani sau să aibă anumite forțe pentru a stăpâni întreaga omenire și a simți puterea în acest fel.

-Mamă, clar, noi ne vom folosi, în primul rând, capacitatea noastră de armonie cu întregul Cosmos și nu vom stârni ‘ război’. Ceea ce este ascuns, ascuns trebuie să rămână față de ochii răi…De aceea, la doctorul Bogdan trebuie să avem mare grijă, că ne va urmări orice mișcare și va avea ochi peste tot!

-Scumpă mea, este un pericol care ne înconjoară, ți-am spus! E un dezechilibru al energiilor care se poate produce. Acum înțelegi de ce te-am trimis în Irlanda o perioada? Mai ai puțin și vei reveni acasă după examenele de absolvire.

                             Mă uit spre ea și îi analizez atent fiecare strălucire din ochi. Simt acum, mai mult că niciodată, nemărginita iubire pe care mi-o poartă, mai ales în lipsa tatei.

-Să știi că mie nu îmi este frică de acest Doctor Bogdan! Am înțeles din gândurile lui, că nu a fost nici pe departe un foarte bun prieten cu tata, ci doar l-a invidiat pentru ideile lui și descoperirile pe care le-a făcut. Tata, la un moment dat, a sesizat că este trădat, de aceea i-a spus să vină azi la noi. Mesajul lui a fost dat către noi, indirect l-a folosit pe doctor, ca să ne pună în garda, să ne dea un semnal peste timp.

-Lucia, aici ai moștenit foarte bine subtilul din spiritul tatălui tău! El avea talentul de a găși legătură prin timp între evenimentele care au fost, cu cele care  nu s-au întâmplat încă….parcă știa firul lor invizibil și cum se vor derula, fără să depună vreun efort considerabil. În aceste finețuri constau cunoștințele secrete ale sale ca Ghid al Creatorilor de Timp: știa ce se va întâmpla.

                             Înțeleg, aud ce îmi transmite mama, însă simt că ar fi bine să îi anunț pe prietenii mei, pe familia Ward, că am finalizat micul test din poiana ‘Poarta Raiului’. O întrerup pe mama.

-Uite, cred că doctorul este un foarte mic impas în tot ceea ce am de făcut mâine. Sigur, împreună cu Vlad, care are cunoașterea și inițierea făcută de tata, voi reuși. Eu sunt liniștită mamă, chiar foarte încrezătoare!  Acum, simt însă, că ar fi bine să le spunem prietenilor noștri că am ajuns acasă și că am reușit! Că avem un alt obiect misterios pe care îl analizăm…

                                 O văd pe mama cum mă aprobă. Îmi întinde telefonul…..însă ceva fantastic se întâmplă…Răsuflarea mi se relaxează, mintea e linitită, lipsită de gânduri, simt cum gust bucuria întâlnirii cu prietenii mei pe calea undelor, fără alte aparate. Le transmit, ca un mesaj Morse al sufletului, emoția bucuriei că sunt bine, că am reușit să descifrez ghicioarea sarcedotă și am deschis, singură, intrarea în Citadela lui Zamolxe împreună cu ajutorul Zinei. Este acea expansiune din exterior în interior, când Eu-l este în starea de exaltare a fericirii….

                             Ei mă aud….acesta este efectul miraculos! Mă aud și îmi răspund. Prima oară o surprind pe Elvina, apoi pe doamna Glaudin, apoi pe Eachen și pe domnul Alvin….., ei înțelegând concomitent tot ce simt, ce am trăit și îmi transmit să fiu calmă, liniștită, că voi descoperi și secretul sferei cu care am revenit acasă. Înțeleg dintre toate trăirile lor că, cel mai important este să mă concentrez pe mine, pe cine sunt, să simt profund Lumina  care trece prin mine, întră, apoi iese, cât și conectarea mea cu Cerul și Pământul, concomitent…..Mă îndeamnă să las momentan deoparte gândul referitor la doctorul trădător, căci vor avea ei grijă să-l înlăture. Domnul Alvin mă încurajează în descoperirea secretului acelei sfere, spunându-mi să-mi amintesc că de Solstițiu a fost Luna Plină. Toți, îmi urează ‘Noapte Bună’, căci mâine dimineață, înainte de răsăritul Soarelui, vor începe obiceiurile noastre de Sânziene….și ne vom întâlni.

-Lucia, cred că ai reușit mai mult decât credeam! Te-am auzit și eu cum comunicai cu prietenii noștri….A fost cea mai uluitoare senzație din viață mea! Nimeni, absolut nimeni până acum, nu a reușit să comunice telepatic cu mai multe ființe concomitent. Alvin mi-a povestit despre stravechii Elfi de Lumină care aveau asemenea capacități. Unul dintre ei, cel mai bătrân Elf de Lumina, este fiul Zinei, numit Eldar. L-ai văzut în  cercul de Lumina din Citadela lui Zamolxe.

-Să știi că nu am făcut nimic special, mamă! Am transmis și recepționat prin inima, totul!

                             Nu o aud pe mama. O văd, o simt  și înțeleg mesajul ei sublim prin care îmi transmite să aduc sfera  și să încercăm, până nu se face o oră târzie, să elucidăm secretul ei. Mâine, de foarte dimineață, tradițiile spun să mă scald în apa răului Sebeș, apoi să mă dezmierz în lumina Lunii și a Soarelui împreună cu toate fetele.

                             Ca printr-un zbor, mă mișc și aduc Sfera Magică. O așez delicat pe masă, o îmbrățișez, apoi încep să mă uit la ea. Deodată, glasul dulce al mamei mă dezmiardă.

-Scumpa mea, din toți anii petrecuți cu tatăl tău am învățat un lucru: cu sufletele Ființelor Luminii comunici prin inima ca să le auzi, înțelegi și transmiți, iar cu obiectele e necesar să accesezi alchimia fină a Cosmosului, extrăgându-te pe tine din tot, până când devii centrul acelei existente inerto- mișcătoare… Intri prin câmpul său magnetic, pătrunzi în vibrația elementelor obiectului pentru a fi ca o muzică din el…iar după ce începeți să rezonați ca o îmbinare armonioasă, vă veți înțelege ‘limbajul sferelor’.

                             Mă uit la ea, o admir și înțeleg mesajul transmis. Îmi amintesc de preotul Petre și văzând sfera, primul instinct pe care îl am este de a desena, atât…Vreau să o desenez!

-Mama, simt că misterul acestui obiect îl voi putea descifra, doar dacă îl desenez…așa mă apropii de el…Nu înțeleg altfel ‘limbajul comun ‘ al chimiei dintre noi!

– Lucia, poate asta voia să spună tatăl tău despre alchimia magică  a ființelor și obiectelor …săi îi transferi din sufletul tău o bucățică mică, mică, care să îi dea viață….prin desen. Atunci, obiectul devine însuflețit, și extinzându-și existența sa din inert, în  lumea noastră, capătă un nume, o senzație, un sentiment corespondent, lumină. Apoi trăiește ca și când ai fi ‘Tu’, sub o altă formă….deci parte din tine…vibrând cu tine și cu cei care înțeleg obiectul , fiind în final într-o rezonanță…ca un cântec melodios.

-Deci, micilor capodopere, prin mica noastră intenție, le dăm suflet din sufletul nostru, doar redându-le forma, umbra, lumina, culoarea….așa cum spunea și preotul  Petre, așa cum simt eu de ani de zile de când pictez. Le conferim Lumina Vieții… prin simplitatea adâncimii emoțiilor ființei noastre lăuntrice…nimic mai mult!

-Așa este, obiectele capătă sau împrumută o parte din sufletul nostru, din Lumina și Întunericul cu muzica pe care le emanăm. Așa se întâmplă cu ceva în care credem mai mulți, peste timp, ca și crez continuu exprimat în cuvinte și simțiri celeste, ca și însemn sau simbol , manifestat prin energii fluide îngemănate, devenind în final, o Entitate Egregorica comună unui grup. Adică, ceva nesemnificativ în viața unora, poate fi, de fapt, datorită încărcăturii emoționale sau crezului de mult timp al unor Ființe, o Emblemă Magică, ce poate schimba absolut tot doar dacă o gândești, grăiești, simți, desenezi , transmițând astfel doar intenția care vibrează în același fel….

                             Încep plină de emoție să privesc Sfera Aurită. Mă duc dincolo de ea, în unduiri. Creionul prinde viață pe foaia albă, schițând ca un zbor forma. Simt cum totul vine de la sine, fără să mă gândesc la nici un detaliu. Se cuprind și se surpind linii imperfecte care nasc, împreună, perfecțiunea rotundă. 

                   Înainte de a sosi Doctorul Bogdan am rămas agățată în fragmentul de amintire cu străbunica. Închid din nou ochii și revăd scena mesajului  ‘….urmășul, urmașilor mei , se va întâlni cu tine, în zilele în care florile de Sânziene vor avea forța inegalabilă a frumuseții.’

                             Deschid ochii și realizez că aproape finalizasem desenul. Mai aveam de agaugat cele 8 flori existente pe sferă. Deodată mi se luminează privirea și o strig pe mama.

-Mamă, mi-am adus aminte de străbunica și de o întâmplare bizară. La ea în grădina era un stejar imens cu însemnul de pe cutia geto-dacică de la tata. Acolo am aflat, prima oară, că de Sânziene mă voi întâlni cu Vlad, căci el e urmășul lui Zamolxe.

-Despre ce stejar spui tu, Lucia? Eu nu am văzut niciodată acest copac…Și de unde știi că urma să te întâlnești cu Vlad? Aici m-ai pierdut!

-Uite, în amintirea pe care o am cu străbunica, ating florea de pe copac, închid ochii și îmi apare o statura luminoasă a unui bărbat, care îmi transmite un mesaj. El mi-a spus că mă voi întâlni cu urmășul, urmașilor lui în zilele în care florile de Sânziene vor avea fortă inegalabilă a frumusețîi. Acum deduc că de aceea, toată viață mea, am căutat ‘Prințul pe calul alb’ , așa cum râde mereu Elvina de mine….Aici e secretul! Eu știam în subconștient că va veni vremea când îl voi întâlni….și îl tot căutam… prin Irlanda, prin România….mereu de Sânziene îl căutam….

-Știi , eu nu îmi amintesc de nici un stejar imens din grădina ei! Dar poate nu am fost eu atentă, deoarece nici nu mergeam prin acea grădina de la ea.

-Cred că străbunica avea un dar special! O iubeam foarte mult și mă simțeam ca o Zână din acele povești pe care mi le spunea mereu….Știi, acum, după ațâți ani, realizez că aș vrea să fac pentru copiii, nepoții și strănepoții mei același lucru: să ii transpun în lumea poveștilor pline de magie.

                             Privind sfera de pe masă și desenul făcut, încep încet, să desenez o floare . Mă uit la mama, însă abandonez puțin conversația noastră. Aplecandu-mă să creionez…ajung la o altă era din viața mea.

                             Îl văd pe Domnul Alvin care îmi predă una dintre orele noastre de Astronomie. Îmi povestea despre Pământ, Soare, Luna, Planete, Galaxia Calea Lactee, alte galaxii cum toate, în mișcarea lor, ne influențează. Apoi m-a pus să desenez cele 8 faze ale Lunii în cercuri de jur împrejurul Pământului cu Soarele aflat exact în dreapta Pământului și Luna între Soare și Pământ. Mi-a zis atunci, că punctul de unde începe numărătoarea este acela în care Luna nu se vede, adică Luna Nouă. În punctul cinci, Luna ajunge la faza de Luna Plină care diferă ca zi calendaristică de la o luna la alta și de la an la an. Și a adăugat ca foarte rar, de Solstiul de Vară este Lună Plină. După calculele specialiștilor ar mai putea fi în anul 2062, nerespectându-se o ciclicitate fixă ca interval de timp.

                             Mă uit brusc la sfera desenată și observ florile de pe ea. Iau în mâini sfera de pe masă și număr florile, le observ atent poziția și forma. Una singură diferă de celelalte, fiind în mijlocul unui cerc care se intersectează cu alte 6 cercuri, dând forma acestei flori. Sunt 8 flori în total și una dintre ele este diferită de cea de pe cutia dacică. Sar brusc de pe scaun și exclam cu putere.

-Evrika! Am găsit răspunsul, mamă. Gata, am reușit datorită cunoștințelor mele de Astronomie învățate de la Domnul Alvin.

                             Ființă cea mai dragă din viață mea mă privește cu uimire. O văd cum tresare, însă nu spune absolut nimic. Încearcă să înțeleagă ce vreau să îi transmit.

-Uite, mamă, sfera aceasta magică are 8 flori pe ea inscripționate, una e puțin diferită. Acela este punctul 1, de unde începe numărătoarea în sensul invers al acelor de ceasornic. Toate simbolurile sunt fazele Lunii. Ieri a fost Lună Plină, al 5-lea stadiu. Deci trebuie să numărăm până la floarea care ar reprezenta stadiul corespondent. Acolo trebuie să folosesc cutia dacică de la tata, drept cheie. Așa cred că se va deschide artefactul nostru misterios.

                             Nici nu răsuflu, că iau într-o clipă cutiuța antică și o potrivesc pe semnul  cu numărul 5. Învârt și la un moment dat se aude un clic.Mama mă ia de mâna și mă oprește pentru câteva secunde.

-Lucia, este o foarte mare realizare! Nu știu cum ți-a venit ideea, însă cred că nimic nu este întâmplător. Abia acum vom descoperi ceea ce căuta și tatăl tău. Cred că înăuntru este un mesaj foarte important pentru toți!

-Mamă, eu cred în Lumina Divinului foarte mult! Prin ea exist eu, voi, noi toți! Dacă tata s-a sacrificat pentru acest moment, atunci îi vom aduce drept omagiu această descoperire. Te iubesc, mamă, la fel de mult cum l-am iubit și  pe tata…și continui să-l iubesc oriunde ar fi în acest Univers!

                             Iau mâna de pe cheiță, iar sfera se deschide singură de la jumătate, cu un capac semisferic care se dă la oparte. Înăuntru vedem un amestec cilindric de spirale aurite, îmbinate într-o logică parcă. Spiralele immladiate se termină cu șapte capete de șerpi strălucitori din aur masiv.

-Fantastic! Dacian spunea că brățările traco-geto-dacilor au niște puteri amplificatoare a energiilor. Aceste 7 spirale împreună cu Sfera închisă, reprezintă o cutie de rezonanță antică. Îmi amintesc ce discuții am avut, după ce te-ai născut tu și a descoperit locația adevărată a poienii legendare ‘Poarta Raiului’.

                             Eu tac, însă vibrez inimă în inimă cu mama. Bucuria ei este și a mea, bucuria mea este și a ei.

-Cred că brățările acestea trebuie să le lăsăm aici, exact așa cum sunt așezate! Voi închide acum capacul sferei, ca să fim sigure că totul rămâne intact. Undeva în adâncul sufletului simt că, în Noaptea de Sânziene vom descoperi cum să le folosim.

                             Deodată nu se mai aude nimic. O văd pe mama cum vorbește, însă nu o înțeleg. În mintea mea se prelinge o muzică fermecată pe mii de tonuri. În acest freamăt mă întâlnesc cu Zina, chiar în fața mea. Periplul sonor continuă prin ceea ce îmi transmite.

‘Lucia, mâine este ziua Luminii. Mă bucur mult că ai reușit să duci la îndeplinire al doilea test! Sfera aceasta este declanșatorul cristalului din Iluminariumul Astronomic. Începând de mâine, tu, Lucia, ești Zina. Trecutul se întâlnește cu viitorul în prezent. Tu trăiești Noul Eon al Civilizației Primordiale. Împreună cu Vlad vei deschide un orizont nou lumii întregi, pentru că iubirea voastră va ocroti acest Pământ Sfânt. ‘

                             Simt cum sunt îmbrățișată cu multă dragoste de mama. Zina dispare, însă senzația că e lângă mine, continuă.

-Lucia, cred că nu ai auzit ce ți-am spus. Erai pierdută, undeva departe….

-Să știi că m-a contactat Zina. A fost ca o rezonanță a luminii care a picurat în mine strălucirea ei!… Știu acum cât de importantă este Sfera, tata avea dreptate când a plecat la București cu o copie a artefactului.

-Tu, copil minunat, eșți pregătită pentru nouă etapă a maturizării! Iar, ca mamă, să știi că am simțit că te-ai îndrăgostit de Vlad. Văd în tine aceleași emoții și trăiri pe care le-am avut și eu cu tatăl tău. Două inimii care bat ca una! Zina îți arată doar calea spre tine, ca să reunești picăturile de Lumina Divine, ca printr-o magie…dincolo de întuneric.

                             Cred că mă înroșesc și simt flurii din stomac cum își iau zborul către Vlad. Realizez că mama mă cunoaște foarte bine. Totuși e un tărâm necunoscut pe care calc și mai am multe de descoperit în mine.

-Să știi că e posibil să mă fi îndrăgostit dinainte de a-l cunoaște! Neprezența lui și căutările mele neîncetate, pentru că am avut plantată în subconștient ‘ sămânța’ de către străbunica, m-au făcut să-l simt de departe, necunoscandu-l fizic încă, pe Vlad. Legătura noastră subtilă s-a transformat într-o ‘floare geto-dacică’ nemuritoare, așa ,metaforic de profund, este sentimentul trăit.

-Uimitor, Lucia! Este exact ca în legenda iubirii dintre Zina și Zamolxe! Lumina Ei a găsit Lumina Lui prin Poarta a Luminii în care s-au contopit, iar timpul și spațiul au dispărut complet….

                             Îi simt prezența Domnului Alvin, undeva vibrând printre cuvintele mamei. Mă intersectez cu mesajul său delicat ca o adiere.

                              ‘Nebunia Iubirii este cea mai mare binecuvântare a Cerurilor, așa credea Platon și este adevărat. Eu și Eldar suntem ultimii Elfi de Soare rămași, însă iubirea noastră caldă, sinceră, lipsită de mândrie, a reușit să parcurgă miile de ani și te-am descoperit pe tine. Eu sunt fiul lui Eldar, copiii mei, Eachen și Elvina sunt urmașii Elfilor Străvechi ,a căror mamă e Glaudin, o muritoare. Zina este ANSESul Primordial, mama lui Eldar.

                             Tu însă, ești fructul iubirii unor muritori, cu sânge traco-geto-dac adevărat, a două ‘Picături de Lumină’,  având prin sângele lor  lumina  nealterată a acestui Pământ Sfânt, adusă de către Ființa de Lumina. Te-am găsit prin chemarea Luminii, dacă poți înțelege.

                             Tu eșți o îmbrățișare a Cerului cu Pământul, ești o Elfă, o Druidă și o  Traco-Geto-Dacă, ai toate calitățile concomitent întrunite. Tatăl tău știa secretul despre tine, de aceea te-a dus în Irlanda, în acea vizită, după ce ai împlinit 7 ani. Manifestai Lumina din tine deja, iar el căuta să te îndrume ca să îți găsești singură calea, să o parcurgi până îți descoperi sensul.

                             Acesta este momentul destainuirii adevărului despre ‘Gnomonices Mundos’- întrepătrunderea cosmogonică a Luminii cu Întunericul, adică trezirea din starea de uitare a Sinelui.

                   Acele trăiri celeste din tine sunt mai mult decât iubirea, sunt acele trăiri adevărate, de care ne aducem aminte în forma noastră fizică, umană, când lumina își întâlneste propria umbră în formă fluidă…. E ca o dragoste a unui foton de sine însuși, aflat concomitent în două locuri,  la mii de ani lumina depărtare, tu și Zina, însă vibrând același cântec din care s-a plăsmuit sufletul, în esența sa singulară și duală concomitent. Așa am simțit eu, de atâtea mii de ani, că sunt Îngerii în esență, acești ANSES Originari. Mâine, se va produce sfericitatea ta cosmogonică-Zina va fi una cu tine, iar tu cu ea. Rolul tău este să unești toate ‘Picăturile de Lumină’ ale acestei lumi. Geto-dacii acest secret îl păstrau. De aceea despre Poiana ‘Poarta Raiului’ nu știe  unde există cu adevărat decât catre cei inițiați, aleșii, cei ce au prin vene curgând sângele acestor lumi, Elfi, Celți-Druzi și Traco-geto-daci. Pentru restul va rămâne un mister și o legendă vie, atât. Iar Vlad, este perechea ta, iubirea neadormită, fiind strămoș al lui Zamolxe care a iubit-o pe Zina neîncetat….însă nu le-a fost dat să rămână împreună….Acum se îndeplinește profeția de mii de ani, pentru El și Ea, prin voi… pentru că se va deschide Poarta Luminii de Sânziene!’

                   Ies din această întâlnire subtilă cu Domnul Alvin, având sufletul ajuns într-o exaltare nemaiîntâlnită. Realizez că mama stă nemișcata lângă mine, privindu-mă. Ea știe tot, înțelege și ascultă unduirile Luminii din mine.

-Știu că ai aflat acum, ceea ce am tăinuit din iubirea pe care ți-o purtăm! E foarte important să ai încredere în tine! Acum ești pregătită pentru tot, iar tatăl tău ar fi fost tare fericit!

-Mamă, uite că această clipă se petrece deja…De ai ști cât de mult te iubesc …și pe toți ceilalți, familia mea de suflete!

                             Respir, o îmbrățișez, apoi înțeleg că e noapte deja. Fereastra nu mai emană razele Soarelui spre chipul meu.

-E deja 22,30 , iar mâine la 4,30 ne trezim, apoi ne întâlnim cu toți ceilalți din Ordinele Secrete, pe malul Sebeșului….Te sfătuiesc să iei arfetactul în camera ta și să mergem să ne odihnim.

-Da, mamă, ziua se încheie cu multă fericire, printre ‘Picături de Lumină’! Îți urez noapte bună și ne vedem dis-de-dimineață! Te iubeeeesc!

-Somn ușor, puiul meu scump! Te iubesc mult!

                             Urc spre camera, cu un zâmbet asurzitor prin întuneric, atât de mult trăiesc clipa. Ținând Sfera Antică în brațe, alunec ușor cu simțurile dincolo de realul întâmplărilor, înspre adâncul poveștilor spuse de străbunica Dochița. Elogiul, scos în prim plan mereu de ea, era magia Sânzienelor Dacice, Zâne Albe ale Pădurilor și Apelor tarinei străbune, a traco-geto-dacilor. Poveștile ‘Ielelor Luminii’ reprezintă simfonia sufletelor oamenilor acestor locuri împreunate cu natura în sine. Simbioza ființelor cu natura e ca o mireasmă de culori ale sufletelor lor cu cele ale codrilor seculari și viețuitoarelor, ale adâncului gliei cu pietre și avuții glorioase din trecutul strămoșesc, ale apelor, ierbii și florilor ce murmură bucuria trăirii sub Cerul plin de Lumina Soarelui și zvâcnirile Aștrilor…

                             Ajung în camera și așez Sfera pe noptieră…Îmi preumblu pașii către baie, mă relaxez total, mă schimb, apoi mă așez în patul moale.

                             Realizez că tot, absolut tot ce trăiesc, este un prezent continuu. Simt că, dacă există și alte ființe ca și mine, care nu știu încă cine sunt, pot descoperi, așa cum am am făcut-o și eu, în 2 zile…Este acel timp perceput fizic, însă sferic, la nivel de suflet, prin care zvâcnim și ne immlădiem cu noi înșine, frumoși, luminoși, adevărați, exact așa cum suntem.                  

Cred acum, cred și mai mult, că toți suntem din aceeași Lumina, însă durează puțin până pătrundem în adâncuri și ne acordăm muzica proprie la intreaga simfonie, cu durere covârșitoare, apoi cu o bucurie nemăsurată. Așa percep eu, indiferent cum m-aș numi, ANSES sau altfel. E doar o pledoarie din categoria încadrării mele sau a noastre într-un concept imperceptibil, subtil al miracolului că trăim etern. Senzația e că trăim continuu, chiar dacă fizic dispărem. Existăm prin tot ceea ce facem și ni se întâmplă, toți, la un ison, luminând ansamblul vieții și sfidând legile cuanticii înțelese de până acum.

                             ’Quod erat demonstradum’ așa aș concluziona. Semenii mei, toți, absolut toți, pot fi ca și mine, fie femeie, fie bărbat, oricine…’Acum-ul’ este trăit de oricine, oricine are încredere în el, oricine își descopară Lumina din Sine, dansând în cosmogonia spațiului Divin…

                             Părinții din care ne naștem, stră-stră-stră…moșii din care ne tragem ca neam sunt cu noi în permanență, Lumina lor este inclusă în Lumina Noastră…pentru că ‘Ceriul Tot’, cum spunea străbunica, mângâie ‘Țarina aceasta rotundă’, numit Copilul Său…și ii dăruiește tot ce are mai bun și divin din Lumina sa.

                             Mă cufund adânc în pernă și adorm. La un moment dat mă simt mângâiată pe creștet cu o mișcare delicată.

-Lucia, scumpă mea, hai să faci ochișori! E deja ora diminețîi magice pentru noi!

-Bună dimineață, mamă! Am avut un somn adânc și liniștit. M-am odihnit pe deplin. Cred că azi am cea mai multă energie!

-Prietenii noștri și reprezentanțîi Ordinelor ne vor aștepta pe malul Sebeșului la ora 5. Acolo începe Ceremonia Sanzienelor Dacice, înainte de răsăritul Soarelui și va dura, cu toate etapele sale, până spre răsăritul Soarelui din 24 iunie.

                             Observ în mâinile sale o rochie albă, cu brâu ariu care e adusă parcă dintr-o poveste. Mi-o agață ușor pe dulapul de lângă pat, ca o invitație subînțeleasă de a mă îmbrăca în ea.

-Doamne, cât e de frumoasă rochia! Ai luat-o special pentru mine și are mirosul iubirii tale în farmecul pe care îl afișează!

Îți mulțumesc mult, mamă!

-Scumpă mea, astăzi vei avea 3 rochițe albe, pentru fiecare moment al zilei, până mâine dimineață. Azi e o zi specială!

                             Pleacă și mă lasă să mă pregătesc. Deschid fereastra și respir liniștită aerul curat al diminețîi ce se înfiripă. Mă dezmierd cu mâinile prin par și mă undui spre baie. Apa de pe fața împrospătată  se scurge ușor, ochii îmi vapaiaza de viață, inima îmi transmite zvâcnirea emoțiilor acestei zile. Îmi pieptam părul și mi-l împletesc în coadă. Apoi, alunec ca un cântec ușor spre cameră și mă îmbrac în rochița de Sânziană. Mă privesc în oglindă și o văd pe Lucia, reflexia mea, cât este de frumoasă. Fără să vreau exclam uimită: ce bine mă simt și cât de suavă e prezența mea în acest alb imaculat!

                             Îmi iau artefactul sferic și cutia dacică, apoi mă îndrept spre sufragerie. O văd pe mama într-o rochie albă cu flori galbene cum radiază toată încăperea.

-Mamă, cât de frumoasă ești! Parcă ai fi o Zână din Povești!

-Mulțumesc, scumpă mea! Și tu ești foarte radioasă, iar albul acesta îți scoate în evidență sensibilitatea din suflet.

                             Ascundem artefactele în portbagajul mașinii și pornim spre punctul de întâlnire. În puțin timp ajungem. Ochii mei se invapaie de șerpuirea a sute de făclii ce se unduiesc pe drum. Se aude un murmur blând cu o intonație emoționantă.

Coboram din mășînă, iar mama îmi înmânează o ulcică pentru apă.

                             Reușesc să disting incantația dulce a vocilor:

‘Fiți cu-a Lunii rază-n ulce,

Rouă-mbrăcăți în sclipire dulce,

Scăldați-va Zane și străluciți,

Primele raze-n Soare răsuciți.’

                             Deodată îi zăresc pe prietenii mei, familia Ward. Elvina mă strigă, însă acoperită de cântecul vocilor, prea greu o disting. Ne grăbim și ajungem exact lângă ei.

-Bună dimineața, tuturor! Văd că sunteți pregătiți și foarte frumoși, așa la prima oră a zilei!

                             Doamna Glaudin și Domnul Alvin îmi zâmbesc. Elvina și Eachen mă privesc încântați, analizându-mi cu atenție înfățișarea. O aud pe Elvina în stilul ei de copil pus pe soții.

-Bună dimineață! Lucia, te așteptăm cu multă nerăbdare. În 10 minute începe Ceremonia Fetelor Albe. Eu, tu și toate fetele necăsătorite trebuie să mergem exact pe malul răului cu ulcelele în mâini, să le umplem cu apă și să rostim cântecul până răsare Soarele.

-Elvina, se vede că anul trecut nu am fost aici ca să celebrăm Sânzienele Dacice! Să știi totuși că nu am uitat, însă e bine, ca o prietenă bună să-mi aducă aminte!

                             Îi spun râzând , o iau de mâna și ne depărtam de familie, înaintând cu celealte fete pe malul apei. Umplem ulcioarele cu apă și ridicând privirea observ Luna Măiastră, de o rotunjime fermecată. Luminile facliilor participanților ne crează o atmosfera magică.

                             Țînând vasul în mâini, văd cum Luna se reflectă în apă care începe să se unduie. Vocile tututor sună într-o armonie perfectă, intonând Imnul Magic de Sânziene:     

‘Fiți cu-a Lunii rază-n ulce,

Roua-mbrăcăți-n sclipire dulce,

Scăldați-vă Zâne și străluciți,

Primele raze-n Soare răsuciți.

Sorbiti Lumina și o dăruiți,

Părul bălai vi-l despletiti,

Cununi de Sânziene-mpletiti,

Purtați-le pan’ Iubirea adeveriti.

Săriți prin Focuri Vii dansând,

Cât is Luna și Stelele-n jurământ,

Cu Soarele în ape adânc strălucind,

Prin Cer și Pământ proorocind.

Zîne Bune, Zîne Bune,

Cele bune să se-adune,

Cele rele să se spele,

În Lumina dintre Stele.

Și când Lun- o fi pe Ceruri,

Se lumina-ale vieții misteruri.

Când o fi ceasul cu glas,

Să trecem orice impas.

Să fim blanzi și iubitori,

Ca Cerul să se spele de nori.

Iar Pământul să rodească,

Lumina iubirii eterne să nască.

El și Ea se vor vedea,

Își vor recunoaște lumea,

Lumina nemuririi vor aduce,

Prin Poarta Lumii din răscruce!’

                             În timp ce cântăm, împreună cu toate Fetele Albe, întrăm încet în apă, țînând ulcioarele în mâini. În scurt timp apar primele raze de Soare de după culmile munților, iar apa capătă o strălucire feerică. Oricât de rece ar curge șipotul Sebeșului, căldura sufletelor prinse în Ceremonia preliminară inundă tot. E o fericire a vieții care începe într-o nouă zi. 

                   Oglinda mișcătoare în care sunt îmbăiată dincolo de genunchi,  mă trimite cu inima la Vlad. Îl văd foarte clar, îi disting trăsăturile de bărbat al muntelui, cu statura impunătoare, corpul plin de robustețe, chipul senin,  părul blond, lung , ochii albaștri intens și zâmbetul ce transmite o stare de echilibru interior. Sufletul îmi scânteiază o stare de fericire plină de arome dulci.

                    Soarele se zărește din ce în ce mai puternic, împletindu-se cu susurul dintre pietrele răului. Făcliile se sting, iar albul acela imaculat care străjuiește malurile dă glas vieții unei noi zile. Câteva zeci de Fete Albe cu ulcioare în mâini siroiesc ca Zânele pe cursul apei. E o mișcare grațioasă, ca un dans liniștit, ca o plutire a puritățîi Luminii. Glasurile participanților se opresc. Liniștea face lor sunetului apei, iar noi, Fetele Albe din apă încântăm într-un glas, a treia oară,  Imnul de Sânziene. Apoi, ridicăm ulcioarele cu ‘Apă Lunii’ spre Cerul plin de Soare.

                             Ieșim spre mal ne încadrăm în peisajul alb al oamenilor participanți. Mă simt ca renăscută, într-o altă Lumină a existenței mele de până acum. Împreună cu Elvina mă îndrept spre familie.

-Lucia, uitasem ce frumos este acest Ceremonial! Acum, ca o Fată Albă, resimt și mai mult apartenența la această Lume Magică, la acest Pământ Sfânt, să știi!

– Elvina, ești sora mea și te iubesc mult! Bineînțeles că aparții acestor locuri, chiar dacă nu te-ai născut aici, la fel ca mine. Ești Ființă de Lumină, parte din povestea fără sfârșit a ‘familiei noastre de Suflete’….pentru că aici e obârșia străbunilor noștri comuni.

– Așa este. Simt din ce în ce mai profund apartenența mea.

                             Ajungem lângă ai noștri. Ne privesc pe amandoua cu fete zâmbitoare și fericite.

-Eeee, dragele noastre, cum vă simțiți? spune Doamna Glaudin pe un ton drăgăstos.

-Foarte bine, mamă!zice Elvina

-Acum să nu uitați că apa din ulcioarele voastre este încărcată cu lumina Lunii, Stelelor și Soarelui. După apusul de astăzi va veți spăla cu ea, din cap și până în picioare.

                             O aud pe mama care continuă mesajul.

-Da, neapărat! Vă va purifica și veți continua călătoria cu Ielele, dincolo de timpuri, spre a aduce viitorul în prezent. Pentru că de Solstițiul de Vară am unit , prin Ceremonial, trecutul cu prezentul.

                             Totul sună ca un fragment rupt dintr-o poveste. Însă cred, cred și mai mult, că simbolistica aceasta este încărcată de simțirile și intențiile manifestate de mii de ani încoace. Adică miracolele Universului se manisfestă, dincolo probabil de înțelegerea noastră prin minte.

-Acum, dragilor, așa cum e tradiția , hai să mergem până la biserica din centru, la preotul Petru, să îl salutăm.

-Că bine zici! continuă mama.

-Da, abia așteptăm , pentru că vreau să ne întâlnim și cu Moș Ion! Eu, din momentul în care am cules date și informațîi din folclorul zonei, îl îndrăgesc foarte mult pe bătrân. Are un chip senin, cu părul acela alb și barba lungă, cu vorba sa caldă carete mângâie pe suflet cu o Lumină nemaintalnită.

                             Nici nu își termină cuvinte Doamna Glaudin, că toți deja ne îndreptăm spre biserica satului. Simt cum toți respirăm o bucurie specială.

                             Intrăm în curtea bisericii și îl zărim pe preotul Petre care ne aștepta cu un zâmbet cald.

-Bună ziua, dragii mei! Mă bucur că nu ați uitat să pășiți pe acest Tărâm al smereniei și credinței în Dumnezeu!

                             Ne îmbrățișează pe rând, cu o emoție specială care vibrează în aerul verii.

-Bună ziua, Domnule Petre! Eram nerăbdătoare să te reintanesc! Anul trecut nu am venit acasă de Sânziene, însă acum sunt aici. Chiar mi-a fost dor de frumoasele pilde pe care le spuneți după slujba! Și de Moș Ion îmi este dor! Ce mai face bătrânul meu preferat?

-Aaaa, Lucia, ce frumoasă ești! Se vede că treci peste alt prag al maturitățîi tale! Te așteptam și pe tine și toată familia ta , așa ca înainte de un mare moment din viațanoastră. Știu că tu mereu ai ascultat pildele mele cu multă admirație, chiar îmi puneai întrebări ca să înțelegi sensurile. Dar eu, dincolo de a fi preot, sunt un om al acestor Pământuri Sfinte, iar cuvintele mele vin din Lumina. Acesta este sensul meu, să fiu alături de oameni , să le arăt calea prin care singuri își pot crea o viață împlinită și armonioasă, prin credință. Noi, neam de traco-geto-daci, suntem și vom rămâne plini de Lumina Divină, de aceea nimic și nimeni nu ne-a putut înfrânge….

                             Uitându-mă la el , îmi revin cuvintele rostite către mine când aveam 6 ani :‘Dar noi, jurăm Cerului, că Dacia va rămâne pe veci, tot aici, cu oamenii săi minunați, urmașîi, urmașilor, urmașilor noștri, apărând acest Pământ Sfânt!’              

                       Tresar și simt că e momentul să îl întreb dacă își aduce aminte despre rezonanța măiastră a mesajului său, pe când aveam 6 ani. Îl văd cum privirea îi murmură, dinspre el țâșnește o căldură imensă, pe  care o resimt la nivelul inimii. Vreau să rostesc ceva, însă mă opresc.

                             Simt cum emanarea acelei străluciri din el se aude subtil, fără să-mi transmită vocal. Aud vocea mută a Preotului:

‘Lucia, știu ce vrei să afli! Acum este momentul când te-ai trezit complet, iar orice amintire adormită, e ca o reverberație de informațîi vitale. Noi, cei din Ordinul lui Zamolxe, vom apăra secretul Pământului Sfânt. Cunoștințele noastre vin din Lumină, iar tu știi acest aspect. Ideea este că e bine să ne reintregim și să ne trezim cu toții, să fim prezenți și conștienți de moștenirea adusă. Așa vom păstra Lumina aici, acum, în forma ei indestructibilă. Creatorii de Timp sunt cei care îi pot ajuta pe semenii noștri să se trezească. Tu însă, ai rolul de a amplifica Lumina prin activarea Diapazonului de Cristal de la Iluminariumul Astrologic , în seara aceasta , când e un moment astronomic unic. Tu, prin puritatea iubirii pe care o porți, creezi viitorul. Vlad te iubește la fel de sincer cum o faci și tu. Împreună, doar împreună, veți reuși deschiderea Porții Luminii.’

                             Rămân câteva secunde înmărmurită. Preotul a comunicat telepatic cu mine. Știam că e unul dintre noi, însă acum înțeleg. Deodată, Preotul Petre continuă cu glas tare

-Moș Ion este plecat acum prin munți, așa face mereu cu ocazia Sărbătorii de Sânziene. Cu siguranță s-ar fi bucurat să vă vadă, însă sigur vă veți întâlni, mâine, când vine la biserica.

Așa că vă aștept cu mult drag, să reveniți și stăm mai mult de vorbă.

-Domnule Petre, zice mama, știți că vom fi aici cu inimile deschise! Acum însă, va rugăm să ne dați niște flori de busuioc, tamaie și lumânări ca să mergem la mormântul lui Dacian, așa cum e datina înaintea Sfintelor Sărbători.

-Da, cu mult drag, mai ales pentru Dacian! L-am cunoscut încă din copilărie și am fost buni prieteni de povești misterioase ale viețîi în Lumina Divină pe aceste plaiuri traco-geto-dacice.

                             Îi urăm rămas bun și mergem spre cimitirul satului. Melancolia mă cuprinde puțin. Gândul că tata ar fi în viață, parcă nu-mi dă pace. Ajungem pe cărarea dintre morminte și văd, la un moment dat, o piatră din marmură pe care  scria: ‘Aici odihnește un geto-dac adevărat, Dacian Tudor, un soț și tată minunat.’ Atât de simplu, profund și trist în același timp. Ochii mi se umezesc de lacrimi, iar inima îmi bate cu putere cântând parcă, acel ‘La revedere în Lumina’. La fel facem și pentru străbunicii și bunicii îngropați tot aici, în alte două morminte separate.

                             Mama și toți ceilalți păstrează o tăcere solemnă. Ardem tămâia care ne îmbie în mireasma rășinoasă, împodobim cu flori de busuioc crucea și aprindem lumânările rostind într-un glas o rugăciune :

‘Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind         cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiasca pomenire a       ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către   tine așa :

          Bucură-te, stea de lumină purtătoare a lumii;

          Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;

          Bucură-te, cădere de pierire a demonilor;

          Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;

          Bucură-te, lumină necuprinsă de ochii omenești;

          Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;

          Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;

          Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;

          Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;

          Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;

          Bucură-te, prin care se luminează făptura;

          Bucură-te, prin care se gonește necazul;

          Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstit Înaintemergătorule!      ……’

                                                Încheiem rugăciunea cu aceleași glasuri unite prin ‘Dumnezeu să te odihnească în pace, Dacian!’ La fel rostim și numele tuturor celorlalți străbunici și bunici, printre care și străbunica Dochița.

                             Momentul de omagiu se încheie aici. Inima îmi este tristă, însă liniștită că viața își urmează cursul luminos, așa cum și-a dorit tata, să mă maturizez, să fiu îndrumată și să-mi descopăr sensul.

                             După acest moment de liniște și recalibrare a adevărului prezentului cu lipsa fizică a tatei, cât și a străbunilor mei, mă întregesc parcă cu toată Lumina lui, cât și a lor, concomitent. Din suspinul adânc, noua Lucia își conectează ființa la momentul mișcării sale cuantice maxime.

                             Mă simt vibrând și alunecând într-un zbor printre razele Soarelui de vară. Așa realizez că ne-am pornit deja spre Vârful Pătru, unde încep pregătirile Serbării de Sânziene. Arcurile luminoase dintre brazii falnici ai șoselei ne arată drumul. Chemarea Cerului se simte printre ramurile lor. Pământul parcă se unește cu văzduhul înalt prin robustețea pădurii ce dăinuie aici, de mii și mii de ani. Urcăm, tot urcăm, tot mai aproape de Cer.

                             Ne oprim la un moment dat. Mama îmi întinde cu delicatețe cea de-a doua rochie albă de Zână și mă schimb repede. Coborâm din mașini cu toții și o luăm la pas, încet. Pe drum nu e nimeni, e o liniște încântătoare. Se aud doar păsările pădurii și freamătul brazilor în bătaia adierilor de vânt. Îmi era atât de dor să fiu aici! Cu cât înaintăm, cu atât se vede din ce în ce mai aproape pajiștea montană a Vârfului Pătru, de un smarald înviorat de flori de toate culorile. Iar albastrul infinit îmbrățișează cu dragoste acest peisaj ce te lasă fără grai.

                             Ochii noștri observă în depărtare șiruri de cai roind spiralat în urcarea spre zările vârfului montan. E o feerie! Zeci de pete albe mișcătoare prin verdele imens murmură, în întâmpinarea Iubirii de Sânziene.

-Lucia, zice Elvina, toate femeile și fetele din zonă au început culesul florilor de Sânziene! Acest moment este unul sacru, în care fiecare floare este rugată să își dea acordul pentru a fi culeasă ! Știu că magia este să le cânți și să le culegi când Soarele e sus pe cer, astfel încât sufletul plantei să fie fericit, apoi să dăruiască puterea Luminii din ea către oameni….

                             O aud pe mama cum intervine în completare.

-Fetelor, acum noi, toate, ne vom ocupa de incantația Imnului de Sânziene, vom culege flori felurite și le vom împleti. Știți că veți purta cununi de Sânziene, da? Pentru acasă vom pregăti tot felul de alte ornamente pentru uși, ferestre , de aruncat pe casă, pentru Codruț și Ester,caii nostri, cât și pentru biserică.

                             Îl aud apoi pe domnul Alvin care pledează  de partea bărbaților.

-Tinere Eachen, noi doi și Vlad, vom merge cu bărbații prin pădure să căutăm lemne pentru focuri, le vom pregăti pentru asfințit, apoi ne ocupăm și de făclii și brâiele din pelin.

                             La auzul numelui lui Vlad tresar. Simt o fericire enormă și abia aștept să îl reîntâlnesc. Mama mi-a spus aseară că a stabilit să ne vedem azi, însă nu știam și unde sau când anume. Exact în acele secunde, aud  niște ropote de cai carese îndreaptă exact spre noi. Ridic privirea și îl văd pe Vlad exact ca  în poveștile cu ‘Prinții care vin pe cai albi’ să își salveze iubirile….

                             Mă uit o clipă spre Elvina, pe care o surprind râzând. Îi citesc gândurile care îmi transmit un mesaj în stilul ei glumeț.’Ți-am spus eu, Lucia, că tu cauți ‘Prințul pe cal alb’, și uite că a venit!’. Zâmbesc și eu, însă îmi concentrez din nou atenția spre Vlad.

-Bună, Vlad! Ce surpriză plăcută!

-Bună ziua, dragilor! Bună, Lucia! Mă bucur să vă revăd pe toți! Să știți că am respectat ora și îndrumările date de a aduce cei doi cai, pe Ester și Codruț! Văd că ceremonia de pe Pătru începe acum.

                             Mama se apropie de el, apoi mângâie cei doi cai cu mult drag.

-Mulțumesc mult, Vlad! După asfințit, după ce finalizăm ritualurile focurilor, vă vor trebui acești prieteni scumpi ai sufletelor noastre, ție și Luciei.

                             Se lasă liniștea și îl văd pe Vlad cum descalecă de pe Ester. Îi dezmiardă ușor pe cei doi cai minunați, apoi îi leagă de pripoane și îi lasă liberi să pască. Mă privește radiind de fericire. Domnul Alvin îl ia ușor de umeri.

-Dragă Vlad, sarcinile conform tradițiilor, sunt știute deja. Doamnele și Domnișoarele se ocupă de partea artistică florală și cântece, noi mergem în codrii seculari cu ceilalți bărbați.

– Perfect așa! Păi, hai să mergem, că vom avea ceva de cărat, căutat și organizat focurile, astfel încât să fie exact ca semnalele luminoase, din pisc în pisc, ca pe vremea geto-dacilor.

                             Doamna Glaudin intervine sfătoasă, însă cu un zâmbet mare pe chip.

-Aveți grijă să nu vă adânciți prea mult în codri, căci ‘Ielele zglobii’ incep deja să se plimbe!  

                             Râdem cu toțîi și ne despărțim plini de fericirea sărbătorii care se apropie. Noi , cele patru feminine, mergem spre alaiul de Fete Albe care impinzise pășunea. Intrăm în vibrația muzicii și cântăm Imnul de Sânziene pentru a doua oară în această zi:

‘Fiți cu-a Lunii rază-n ulce,

Roua-mbrăcăți-n sclipire dulce,

Scăldați-vă Zâne și străluciți,

Primele raze-n Soare răsuciți.

Sorbiți Lumina și o dăruiți,

Părul bălai vi-l despletiți,

Cununi de Sânziene-mpletiți,

Purtați-le pân’ Iubirea adeveriți.

Săriți prin Focuri Vii dansând,

Cât îs Luna și Stelele-n jurământ,

Cu Soarele în ape adânc strălucind,

Prin Cer și Pământ proorocind.

Zîne Bune, Zîne Bune,

Cele bune să se-adune,

Cele rele să se spele,

În Lumina dintre Stele.

Și când Luna- o fi pe Ceruri,

Se lumina-ale vieții misteruri.

Când o fi ceasul cu glas,

Să trecem orice impas.

Să fim blânzi și iubitori,

Ca Cerul să se spele de nori.

Iar Pământul să rodească,

Lumina iubirii eterne să nască.

El și Ea se vor vedea,

Își vor recunoaște lumea,

Lumina nemuririi vor aduce,

Prin Poarta Lumii din răscruce!’

                             Cântând așa zeci de femei la un loc, adunăm florile minunate ca într-o scenă idilică în care sufletele noastre sunt împletite cu natura. Totul capătă o armonie izvorâtă din sublimul Cerului coborât pe Pământul roditor în raze de culori și căldură proaspătă cu miros de iarbă, flori și brazi.

                             După ceva vreme, alaiul de Fete Albe se oprește din mișcare. Ne așezăm toate în cercuri , cercuri, formând o spirală. Fiecare dintre noi, își așterne florile culese, apoi se dă tonul împletitului de cununi și ornamente florale dedicate Sânzienelor.

                             Doamna Glaudin se apropie ușor de noi.

-Să știți că nu v-am destăinuit ceva! Printre multe povești asemănătoare păstrate din bătrîni, cât și originile noastre comune cu Ființele Luminii, am omis câteva amănunte despre nodurile celtice care seamănă cu aceste împletituri pe care le facem acum,însă avem și unele mai speciale. Vreți să vi le arăt?

                             Eu și mama ne uităm uimite și începem să râdem. Elvina râde și ea și continuă.

-Hai să vă spun, că mama a încercat de multe ori să-mi arate, însă mereu suceam împletitura și o greșeam. Rezultatul este sensational, chiar când îți impletesti părul. Iese o formă cu inspirații Elfice, însă pentru cei pricepuți! Eu și acum, după atâția ani, le greșesc și le învârt de parcă am două mâini stângi!

                             Râdem în hotote auzind această istorioară. Eu continui în pas cu propunerea.

-Doamna Glaudin, mie mi-ați mai arătat câteva modele de împletituri! Aș mai vrea să învăț și altele. Dacă nu voi excela, să nu va supărați, da?

                             Amuzamentul continuă și ne simțim foarte relaxate împreună, în acest ambient al naturii solare.

                             Liniștea se întrerupe de un glas.

-Bună ziua!Eu sunt Maria, iar ele  Gabriela și Mihaela, surorile mele. Cred că vă cunoaștem. Am fost colege la școala generală cu Lucia.

– Bună! zic eu surprinsă, încercând să le caut prin amintiri chipurile. Da, vă recunosc , stați pe aceeași stradă cu străbunica mea, așa este? Ea prepara adesea dulciuri și le împărțea copiilor.

-Daaa, așa este! Bunica Dochița îi spuneam. O îndrăgeam pentru că ne chema la ea să ne alinte cu plăcinte, apoi ne spunea povești despre Zânele Pădurii din codrii strămoșilor geto-daci.

-Străbunica era o femeie de la Dumnezeu! Iubea mult copiii și îi plăcea să îi facă fericiți. Dar, pot să vă întreb ceva?

-Dar despre ce anume?

-Va amintiți cumva de un copac special din grădina bunicii Dochița?

                             Maria se uită la mine, apoi la mama și nu știe ce să spună.

-Păi, despre pomii din livada zici?….Aaaa, stai puțin, că știu! Era un stejar care a crescut destul demult,  în câțiva ani, imediat după ce a fost desenat pe el o Floare Magică de un Moș Fermecat cu părul alb complet. L-am văzut o singură dată și atât îmi amintesc că a spus bunica când am întrebat-o dacă este un stejar foarte bătrân.

-Ai amintirile foarte amănunțite! Cred că ai un har!

-Acest aspect nu îl cunosc, însă în seara aceasta eu cu surorile mele mele , tu și prietena ta, apoi încă două tinere cu părul roșcât și figuri drăgălașe, care vorbesc stâlcit limba română, am fost alese să dansăm ‘Focul Ielelor’. Toate șapte trebuie să aruncăm brâiele din pelin ale flăcăilor în flăcări, apoi să pornim în căutarea Focului Viu al comorii geto-dacice. Bătrânele din sat spun că noi toate avem acele Picături de Lumina fermecate în noi, din naștere.

                             O urmăresc și înțeleg că este foarte fericită de rolul pe care i l-au dat ‘Sibilele Sebeșene’, adică inteleptele satului, așa cum le spunem noi din vremuri de demult.

-Da, e o onoare deosebită! Și pentru mine e o premieră! Proorocitele aleg Fecioarele ca noi, astfel încât, prin puritare, să descătușeze puterile magice pe care le pot căpăta toți semenii, în această Noapte de Sânziene .

                             În cursul discuției, văd în zare o mare de bărbați și flăcăi mândri, care mai de care cu crengi uscate, cărate în cărucioare sau de cai, venind victorioși din codrii falnici. Intuiesc că se apropie momentul pregătirii zonelor de foc.  Se aude la un moment dat ca un sunet de buciume care dau un semnal.

                             Mama, apoi și Doamna Glaudin, se ridică, uitându-se înspre aceia care cântau din instrumentele, numite pe aici, tulnice, provenite din comunitățile Moților.

-Lucia, Elvina, noi avem câteva treburi organizatorice și vă lăsăm să terminați ornamentele florale de împletit. Nu uități să finalizați brâiele de pelin!  Revenim cât se poate de repede.

                             Nu apuc să le răspund ceva, că se risipesc prin mulțimea de oameni îmbrăcați în albul imaculat cu motive populare traditonale. O aud pe Maria, fosta mea colegă de școală generală, cum continuă.

-Am înțeles că pe la ora 7 începem să dăm drumul Focurilor ca să Lumineze cel mai puternic, exact la asfințit.

                             Elvina se uită către ea, o ia de mâna și îi spune mai încet.

-Uite, eu sunt Elvina. Nu cred că ne-am cunoscut până acum. Să știi că sunt la fel de emoționată ca și ține. Nici eu, nici Lucia, nu am aflat în amănunt ce anume trebuie să facem Tu știi mai multe despre organizare?

-Da, mi-a zis bunica mea, una dintre Sibile, câteva puncte cheie.

-Am fi tare curioase să ne lămurești și pe noi, căci mamele noastre au plecat acum, tot cu treburi organizatorice și încă nu au apucat să ne înștiințeze despre ritual.

                             Maria zâmbește și se simte apreciată. Începe să ne descrie pașii ca și când noi nu am ști absolut nimic. Chiar sunt de apreciat meticulozitatea și răbdarea pe care le are. Prima oară , așa cum ne prezintă ea, după semnalul tulnicelor, toți bărbații și tinerii așează lemnele în castele speciale, înalte, pentru Focurile Piscului, șapte la număr. Apoi își fac făcliile individuale, pe care fiecare dintre ei le va folosi. Femeile și fetele îi încing pe toți bărbații și tinerii cu brâiele de pelin, împletite special. Toate făpturile participante de sex feminin își pun coronițe de flori de Sânziene și alte flori culese azi, de pe această pășune minunată. Timp de 2 ore durează toate aceste pregătiri până la ora 7 seara. În acel moment se vor auzi sunete  diferite de semnal ale tulnicelor, în cor, când se dă startul aprinderii Focurilor Purificatoare. Aici, în această parte, cele șapte Fecioare- Albe întră în rol. Fiecare dintre ele se apropie de câte unul dintre castelele de Foc și începe să danseze repede, făcând roată, de jur împrejurul flăcărilor. Așa, acest dans al Sanzienelor Dacice, este cel care aduce rodnicia holdelor, bogăție și sănătate, noroc,  fericire și iubire tuturor partipantilor la ceremonie. După aceea, aceste Fecioare, iau pe rând, brâiele din pelin ale bărbaților și flăcăilor aruncându-le în flăcări, pentru a spăla toate relele. Toată lumea apoi, se prinde în hora mare, în jurul celor șapte Focuri Purificatoare, dansează și cânta Imnul Sanzienelor. Între timp cele șapte Fete-Albe și toți tinerii Flăcăi pleacă pe munte, în căutarea Focului Viu. Care dintre ele îl vede, cât și Feciorul sortit , se spune să sunt Sufletele Pereche, care pot descoperi comorile magice, ascunse, ale strămoșilor noștri traco-geto-daci. Dovada o va reprezenta puterea acestor Suflete  Pereche de a-i determina pe toți participanții să le vădă, să le atingă și să nu pățească nimic, doar în această Noapte de Sânziene.

                             În timp ce Maria continuă cu alte câteva detalii, îl văd pe Vlad, mișcându-se prin mulțime. Apariția sa are o vibrație care mă atrage ca un magnet. Dincolo de orice filozofii complicate e simplu, m-am îndrăgostit de el. Viața acum are un ritm aparte, diferită mult de acum 2 zile, când am revenit acasă. De fapt, cred că sufletul meu și-a regăsit coordonatele măiestre, în care se simte plin de Lumina Pământului Sfânt, unde m-am născut.

                             Realizez că deja a ajuns lângă mine.

-Lucia, cum vă simțiți? Am înțeles că peste puțin timp vom porni în căutarea Focului Viu….

-Vlad, ce bine că v-ați întors! Mamele s-au implicat în organizarea evenimentului și au omis să ne informeze despre tot ce va urma. Anul acesta văd că există câte ceva mai diferit.

-Stai liniștită, totul este normal, ca în fiecare an. Acum doar că sunt mult mai mulți participanți, fiind reunite familiile tuturor prietenilor comuni din Irlanda.

-Aaaa…,chiar, ce zăpăcită sunt! Ai dreptate. Am omis fără să-mi dau seama acest amănunt! Desigur, căci de Solstițiu au fost cu sutele …..

                             Și mă opresc din conversația cu Vlad. Maria și prietenele ei sunt lângă noi, destul de aproape. Aș putea continua , însă ele nu sunt implicate în Ordinele Secrete sau poate greșesc. Totuși, anumite destăinuiri e bine să le protejăm în aceste momente.

-Acum, e necesar să merg cu bărbațîi, pentru a pregăti castelele din lemn pentru focuri. Ne vedem când încep dansurile Fetelor Albe în jurul lor.

-Stai, stai puțîn! Luați aceste brâie din pelin, pentru a respecta întregul ceremonial, cum a spus mama.

-Da, mulțumesc și în numele lor. Sunt foarte frumos împletite!

                             Cu un gest delicat, îi înfășor în jurul taliei un brâu lat împletit de mine cu câteva noduri în stil celtic, învățate de la Doamna Glaudin.

– Uite, acesta este pentru tine, făcut de mine cu multă iubire!

                             Se uită la mine, nu spune nimic, mă sărută repede pe obraz și pleacă grăbit.

                             Observ cum Maria se uită atent la Vlad și îl urmărește până dispare printre participanții adunați. Zâmbește și are o privire galeșă și încântată de prezența pe care a admirat-o. Își întoarce apoi privirea spre mine, însă nu spune nimic. Surorile ei îi surâd, ca și când, fără să vorbească, și-ar subînțelege simțurile. Este o gestică pe care o suspectez.

                             În acest moment simt cum cineva mă apucă de mâna. O văd pe Elvina care se concentrează și îmi transmite telepatic un mesaj:’ Să știi că eu o suspectez pe Maria că îl place pe Vlad, însă mult înainte ca tu să îl fi cunoscut sau întâlnit. E normal, până la urmă tu ai fost în Irlanda 7 ani. Viața are un curs neobișnuit, uneori brutal de dur, cu suferință, alteori într-o exaltare maximă de fericire. Cred că a fost ceva între ei, însă el a respins-o, iar ea încă mai speră.’

                             O privesc insistent pe Maria. Fața ei este radioasă , de un alb-roz strălucitor, cu pistrui, părul ondulat, șaten deschis și are o prezență destul de plutitoare și gingașă. E o ființă delicată și frumoasă.  Privirile noastre se intersectează și fără nici o  sforțare îi aud cugetele din suflet: ‘Lucia este foarte frumoasă! Vlad se vede că o place , mai mult decât orice. Cred că și Traian mă place în același mod, cum cei doi sunt asemenea unor îndrăgostiți. Însă Vlad, pe care îl știu din copilărie, o privește într-un fel unic pe Lucia, în acel mod suav și plin de lumină, pe care nu l-am mai văzut până acum la nimeni.’

                             Mă opresc aici. Îmi dau seama că această fata, fostă colegă de școală, de fapt e un bun observator. I-aș mulțumi, dar ar ști că am auzit-o! Totuși apreciez simțul ei fin prin care intuiește viața. Și mă întreb, totuși, dacă ea și surorile ei au fost alese de Sibile în această seară, de ce totuși nu pot comunica telepatic? Nu sunt parte din Ordinul lui Zamolxe?…mai ales că bunica ei este o Sibilă…

                             Așa, prinsă în gândurile Mariei, deodată Elvina mă trage de mână.

-Hai, gata , încep  foarte curând Focurile Purificatoare să ardă! Se aude iar semnalul buciumului. Să știi că mama mi-a transmis subtil, de undeva de prin mulțime, că ultimele două Fecioare-Albe sunt două prietene de ale mele, din Irlanda, Briana și Caron, venite cu grupul de Druizi al Ordinului. Le știi și tu, doar! Trebuie să mă uit după ele, ca să ne strângem împreună pentru dansurile în jurul flăcărilor.

-Daaa, ce surprize după surprize avem în acest an de Sânziene!

Diferă organizarea față de ceea ce știam noi în mod obișnuit.

Hai, să le căutăm și celelalte două irlandeze zvăpăiate!

                             În suflet mă simt pendulând între Cer și Pământ, cu inima plină de fericirea izvorâtă din sentimentele pentru Vlad.

                             Merg de mâna cu Elvina prin mulțime și încercăm să identificăm două ființe zâmbitoare, cu chipuri vesele și drăguțe. În scurt timp le identificăm lângă unul dintre focuri. Mă bucur mult să le revăd, pentru că am petrecut împreună câteva momente frumoase în Irlanda cu ele.

-Hei, bună fetelor! M-a anunțat mama că ați venit în România și chiar ați fost alese drept participante ca Fete Albe la Ceremonia de Sânziene!

-Bună, Elvina! spune Brianna, cea mai înaltă dintre ele, având o aliura de Zână-Celtică.

-Sunt fericită că sunteți aici, amandoua, alături de mine și Lucia! Acum nu avem foarte mult timp să discutăm, dar mâine ne întâlnim sigur. Caron rămâne lângă acest foc, în jurul căruia va dansa, pe tine te luăm către al șaptelea foc de pe munte.

                             Ne mișcăm destul de repede, grăbite din cauza semnalului de începere. Mă despart și eu de prietenele mele oprindu-mă  lângă cel de-al patrulea foc. Exact din zona în care mă aflam, se vede foarte bine Lacul Oașa, ca o Fântână a Vieții, în care Soarele, Cerul și munții cu pădurile se oglindesc invocând parcă împlinirea magiei Sanzienelor. Observ mulțimea de oameni frumoși, fie ai locurilor, fie de prin alte zone de peste munți, fie celți-druizi îmbrăcăți în veșminte albe de Sărbătoare. Covorul alb creat de toată lumea în jurul celor șapte focuri , așezate ca într-un cerc magic, mă emoționează.

                             La cel de-al treilea semnal al tulnicelor,  rezonez cu Fata Albă din mine și simt că a sosit clipa să-mi manifest legământul Luminii cu Cerul și Pământul. Dansul cu sufletul în jurul Focului Purificator este vibrația aceea specială a comunicării cu Sânzienele Pădurilor, pentru a aduce tot ce e mai bun și frumos peste aceste tărâmuri.

                             Soarele îl simt cum îmi unduiește căldura peste inima, adierea de vânt îmi inmiresmeaza mișcările fluide, rotirea mea vioaie, în pași de dans, mă umple de un freamăt al bucuriei vieții. Picioarele goale în ritmul lor dezlănțuit sunt mângâiate de moliciunea ierbii și dau glas pământului. E ca și cum, mă las pătrunsă de destinul plin de mister al tuturor oamenilor, iar mișcarea mea plină de lumină îl dezleagă.

                             Vibrând așa în dezlănțuirea nebună  cânt împreună cu celelalte Fete Albe concomitent :

„Du-te Soare, vino Lună,

Sânzienele îmbună,

Să le crească floarea-floare,

Galbenă, mirositoare,

Fetele să o adune,

Să le așeze în cunune,

Să le prindă-n pălărie,

Struțuri pentru cununie,

Boabele să le rostească,

Până-n toamna să nuntească“.

                   Glasurile răsună peste munți și lacul suspină în murmurul nostru. La un moment dat ne oprim. Liniștea e umplută de o mângâiere a vântului prin părul meu. Simt cum două mâini mă ating la mijloc și mă rotesc cu spatele spre foc. Mama îmi da ulcica cu apă din zorii zilei. Gestica sa îmi dă de înțeles ce trebuie să fac. Apoi, îmi torn ușor ‘apa Lunii și a Soarelui’ peste creștet și simt cum dezmierdul ei îmi răcorește corpul încins. Imediat îl văd pe Vlad, care se apropie, dându-și brâul jos și înmânându-mi-l. Îl arunc în foc și cânt mai departe aceeași melodie. Apoi, iau alte brâuri, și altele și tot așa,  până sute dintre ele înnobilează flăcările cu puterea lor magică.

                   Dansez și cânt cu celelalte Fete Albe, la un ison,  glasurile noastre răsunând până în inima codrilor de peste zări. La un moment dat încep să se audă mii de vibrații vocale, îmbiindu-mi sufletul de emoție. Rotindu-mă continuu în jurul Focului Purificator văd în jurul meu sute de făclii învârtindu-se în aer.

                   Realizez că auriul Soarelui este deja colorat într-un roz-portocaliu de asfințit. Inima îmi bate cu multă putere de atât freamăt ritmat. Pulsul îmi vibrează în același ritm cu sutele de voci care rostesc versurile. Simt armonia cântecului cum se așează peste acest Pământ Sfânt și întrezăresc o Lună rotundă a bucuriei care răsare delicat pe Cer. În acest amurg feeric, flăcările mișcătoare își dăruiesc puterea spre inimile tuturor.

                             Acum, după atâtea cercuri nesfârșite în jurul Focului Purificator, simt cum din mijlocul pieptului îmi răsare o Lumină. Acum se întâmplă în mine o zvâcnire inimaginabilă de exaltare, ca o stare de trecere într-o altă dimensiune parcă. E o senzație plină în care simt inimile tuturor adunate într-o singură răsuflare, ca o reverberație ancestrală a sufletelor pline de Lumină.

                               Se aude sunetul tulnicelor, înțelegând că e momentul apusului. Mama mă ia de o mâna, Vlad de alta, iar încet, încet, văd mișcarea oamenilor în cercuri, cercuri, toate concentric așezate în jurul celor șapte Focuri Purificatoare. Se crează o singură Entitate spațio-temporală a întregii suflări adunate care, mișcându-se în hore concentrice cântă Imnul de Sânziene:

‘Fiți cu-a Lunii rază-n ulce,

Roua-mbrăcăți-n sclipire dulce,

Scăldați-vă Zâne și străluciți,

Primele raze-n Soare răsuciți.

Sorbiți Lumina și o dăruiți,

Părul bălai vi-l despletiți,

Cununi de Sânziene-mpletiți,

Purtați-le pân’ Iubirea adeveriți.

Săriți prin Focuri Vii dansând,

Cât îs Luna și Stelele-n jurământ,

Cu Soarele în ape adânc strălucind,

Prin Cer și Pământ proorocind.

Zîne Bune, Zîne Bune,

Cele bune să se-adune,

Cele rele să se spele,

În Lumina dintre Stele.

Și când Luna- o fi pe Ceruri,

Se lumina-ale vieții misteruri.

Când o fi ceasul cu glas,

Să trecem orice impas.

Să fim blânzi și iubitori,

Ca Cerul să se spele de nori.

Iar Pământul să rodească,

Lumina iubirii eterne să nască.

El și Ea se vor vedea,

Își vor recunoaște lumea,

Lumina nemuririi vor aduce,

Prin Poarta Lumii din răscruce!’

                             În această sfericitate de glasuri și simțiri o aud pe mama cum îmi transmite subtil, mental, ceea ce va urma:’Lucia, după ce se termină cântarea de trei ori, se va da startul celor șapte Fete Albe sau Sânziene Dacice să caute Focurile Vii. Tu și Vlad veți merge cu mine și Glaudin la mașină să vă dăm arfefactul sferic și cutia dacică. Apoi, tu și Vlad veți lua caii și veți merge pe munte, prin păduri, până veți identifica Lumina Vie. Vlad te va ajuta ca și Ghid al Creatorilor de Timp ca să reușiți să intrați în Iluminariumul Astronomic și să deschideți Poarta Luminii. Începând de azi, eu nu te mai pot îndruma, însă voi fi mama ta pentru totdeauna și te voi iubi etern, scumpa mea ‘Picătură de Lumină’. Ai ajuns la momentul maturității, ți-ai descoperit calea ta, Lumina Divină pe care o ai în tine  și o poți dărui, folosind-o spre a face semenii tăi să se trezească.’

                             Țînând-o de mâna, simt un fior al încheierii unei etape din viață. Am învățat și descoperit în toți acești ani despre mine că începuturile unei Noi Ere Luminoase are la bază multă durere fizică și sacrificii. Urmașii , urmașilor noștri există în contextul apărării acestui Pământ Sfânt de către strămoșii noștri, de străbunici, bunici și părinți cu mult suflet credincios și Lumină. Totuși Lumina lor dăinuie etern prin noi, urmașii lor, ‘Copiii Ordinului Zamolxe.’ Eu, realizez că iubirea lor pentru mine, cât și a mea pentru ei, în acea stare pură, este de fapt, plinătatea noastră, a Luminii-secretul nemuririi eterne. Toți cei care nu mai există fizic, aici, acum , sunt Eu cu fotonii mei și ai lor, la un loc, ca o magie cosmogonică eternă.

                             Valsul circular al horelor partcipantilor se încheie. Murmurul Imnului de Sânziene este pentru ultima oară rostit în lumina Lunii ce stăpânește solemn, acum, cerul.

Pe Mama, Vlad și toți prietenii nostri îi văd adunându-se. Se aude din nou un altfel de semnal al tulnicelor. În timp ce Focurile Purificatoare ard, iar oamenii roiesc în jurul lor, noi ne îndreptăm spre drumul unde am lăsat mășinile. Mama este cea a cărui glas îl aud.

-Lucia, acum a sosit momentul despărțirii. Urmăm pașii pe care îi știi și vă doresc multă încredere în voi și curaj după descoperirea Focului Viu!

-Mamă, știi că te iubesc mult! Tu și toți prietenii noștri m-ați învățat multe ca să pot ajunge în această etapă a maturizării mele. Vă mulțumesc mult!

-Și eu te iubesc mult, ‘Picătura mea de Lumină’! Însă acum este bine să fii împreună cu Vlad, să fiți curajoși, astfel încât să reușiți în această Noapte Magică de Sânziene!

                             Deja suntem la mașină, mama îmi da a treia rochie din această zi, ca să mă schimb. Îl văd pe Vlad cum vine împreună cu cei doi cai, Codruț și Ester. Eachen mă imbratiează, la fel Doamna Glaudin și Domnul Alvin. O văd pe Elvina venind în alergare direct spre mine.

-Lucia, multă bafta împreună cu Vlad! Ne întâlnim în locul Focurilor Vii, căci toate Fetele Albe și Flacăii pornim în căutarea lor. Sunt sigură că simțurile noastre ne vor îndruma pe drumul cel bun.

-Elvina, îți mulțumesc mult pentru încurajări! Ești cea mai bună prietenă, ești ca o soră pentru mine! Sper ca și tu să ajungi la Focurile Vii și să ne întâlnim! Te iubesc, dragă mea Soră!

                             Mama se apropie de mine și mă strânge în brațe.Este o îmbrățișare care nu are nevoie de mesaje subtile sau cuvinte. Mă sărută pe frunte. Simt cum sufletul ei emană o Lumină unică, nemaintalnită, prin care toată iubirea pe care o are pentru mine mi-o transmite instantaneu. Am o viziune concomitentă cu strângerea ei în brațe:mă văd în brațe cu un copil mic, frumos, cu păr blond-auriu căruia îi spun Alexandru.

                             Vlad, mă ia de o mâna și mă ajută să urc pe Codruț. Fac la toată lumea din mâna, ca să îmi iau ‘La revedere’. Mama îmi înmânează într-un sac de pânză artefactul sferic și cutiuța dacică, așa cum mi-a transmis lângă Focul Purificator de la Ceremonia Nopții de Sânziene.

-Lucia, te iubesc! Aveți grijă de voi și vă doresc o Noapte de Sânziene luminoasă!

                   Și așa, eu și Vlad plecăm în căutarea Focului Viu, călare, prin pădurile locurilor. O liniște cu iz inmierat de Sânziene, în care doar ropotul copitelor cailor în alergare se aude. Avântul nebun al galopului hoinar îmi vântură părul și coronița cu flori magice de pe cap. E o libertate plină de aventură , în care ne lăsăm cuprinși de neașteptatul fermecat al unei nopți de vară. Simt cum trecutul nu mă mai urmărește cu nimic, pentru că s-a așezat deja liniștit în sufletul meu. Lumina prezentului o trăiesc ca un cântec simfonie, pe mii de orchestratii sonore, suave și grave, cristaline și licăritoare. Zbor ca o vibrație a Cosmosului prin inima Pământului cuprinzând încet, încet, viitorul în mine. Fotonii liniștii Universului care nu și-a petrecut încă viața, începe să murmure.

                   Aud Lumina, simt șoaptele Lunii și pădurilor cum îmi mângâie pielea. Alegăm, alergăm, iar timpul nu mai există, căci ce se întâmplă acum, acel ceva ce nu va mai fi, acel freamăt al viitorului care se petrece acum. Mirosul de iarbă, flori și rășină îmi aduc  în fața ochilor o Lumina melodioasă și o văd pe Zina și Moș Ion, parcă rătăcind ca niște străluciri fermecate, ancorate între Cer și Pământ. Lângă ei le văd pe celelalte două Ființe de Lumina, Eldar și Toutorix, apoi pe mama, Doamna Glaudin și domnul Alvin. Îi aud sufletul lui Vlad cum vibrează un mesaj fără cuvinte:’ Aici este destinația finală a acestei nopți, loc în care lumina Universului scaldă acest Pământ Sfânt al Daciei eterne, se aude, se simte și cheamă materia în jurul ei, regenerând continuu aceste Entități Primordiale.’

                             Nici nu apuc să înțeleg toată profunzimea subtilului mesajului lui Vlad pe calea undelor, căci Moș Ion , cel mai frumos bătrânel pe care l-am cunoscut vreodată, începe să vorbească.

-Lucia, Vlad mă bucur să ne revedem în această Noapte Magică! Acum este singura dată din viitorul prezentului pe care eu și Zina o avem la dispoziție ca să ne mai întâlnim. Însă doar azi, în reverberațiile Lunii Pline de Solstițiu putem îngemăna Lumina noastră cu cea a voastră. Trecutul se unește cu viitorul în prezentul vieții voastre, căci noi am încheiat saltul în timp. Noi, toți cei șapte prezenți suntem Cercul Luminii. Împreună cu Fetele Albe și cu Vlad vom activa Diapazonul Luminii din Iluminariumul Astronomic. Fiecare dintre cele șapte fete va purta câte o brățară spirală și se vor așeza în cerc în jurul centrului unde este Diapazonul din Cristal, iar Vlad va deschide cupola spre Lumina Universului cu cheia de la tatăl tău. Momentul se apropie și va rugăm doar să ne urmați.

                   Intuiesc că nu mai este nimic de spus, ci trebuie doar să plecăm. Zina și Moș Ion merg primii, iar după ei urmăm toți, în șir. Eu și Vlad descalecăm  și lăsăm caii legați de copacii de la marginea pădurii. Iau cu mine săculețul dat de mama cu cele două artefacte. În zarea luminată de sfericitatea Lunii agățate pe Cerul plin de stele, observ un foc violet, cu o flamă scânteietoare. În apropierea sa văd multe siluete care se învârteau ca o mișcare browniană.

                   Cu cât ne apropiem mai mult înțeleg cine sunt siluetele. Sunt toate celelalte Fete Albe și Tinerii de care au venit însoțite ca să participle la Ceremonia de Sânziene. Aud din ce în ce mai bine discuțiile purtate între ei și disting clar glasul Elvinei.

-Dragilor, Sibilele nu pot desemna pe toată lumea câștigătoare în Ceremonia de Sânziene. Acum, dacă toți vedem Focul Viu, înseamnă că toți avem această înzestrare divină prin Lumina din noi. Însă, doar acea pereche care îi poate face pe oamenii obișnuiți  să-l vădă în acesta Noapte de Sânziene, sunt considerate Suflete Gemene ale Luminii. Ei vor fi câștigătorii în această Ediție Specială a Serbărilor de Sânziene!

-Elvina, dar eu nu vreau să câștig competiția! Chiar îmi doresc foarte mult să descopăr Magia Iubirii, cred că asta este cel mai fascinant în această Noapte Fermecată!

                             Ajungem exact lângă scenă care se petrece cu o intensitate deosebită. Îl văd clar pe Eachen cum o soarbe din priviri pe Brianna. Maria  stă exact între cele două fete care discuta și o aud cum intervine.

-Eu îl iubesc pe Traian și ne înțelegem extraordinar. Mie mi-ar plăcea să fiu câștigătoare împreună cu el, însă dacă nu vom avea această calitate excepțională ca să îi determinăm pe alți oameni să vădă Focul Viu, ce vom face? Vom spune că nu ne mai iubim? …în nici un caz….nu toată suflarea are norocul de a-și întâlni Sufletul Geamăn ….

                             Moș Ion ajunge exact lângă Maria. O atinge pe creștet, mângâind-o exact ca un părinte iubitor.

-Dragă moșului Față Albă, este adevărat ce simți și ce spui! Dar știi tu, cât de multă suferință și însingurare simte un suflet  când știe cine este și unde i se află  acea jumătate sferică a lui, însă trăiește în imposibilitatea de a fi împreună cu ea?  Și știi de ce trecem prin toate fazele iubirii ca să transcendem spre  Lumina Iubirii Pure?  Pentru că fiecare dintre cele două părți ale sferei Sufletului Primordial are un sens împregnat, cu un rol din  amprenta fotonică, născută din zvâcnirea cosmogonică a Universului. Abia când sensul vieții din fiecare se împlinește, lumina se condensează luând o formă, iar natura divină aduce prin zvârcolirea ei aceleași două creații , identice, ca o dedublare cu Sufletele Gemene care nu s-au regăsit…Atunci se deschide Poarta Luminii și se pot regăsi….în sfericitatea luminii lor, ca un ÎNTREG. Așa sunt eu cu Zina…..acum.                        Maria face niște ochii mari și începe să plângă. Îl îmbrățișează pe Moș Ion cu multă emoție. Îi simt sufletul cum vibrează între agonie și extaz exprimându-și interiorul: ’Doamne , cât de frumos mi-a spus acest bătrânel blând, că eu și Traian nu suntem de fapt Suflete  Pereche, dar că există iubire între noi.  Am intuit cu inima subtilul vorbelor sale de o filozofie aparte! Dar nu contează , căci îl iubesc pe Traian, iar el la fel și avem o viață minunată în față. Realizez că legătura noastră are toată lumina iubirii sincere și mă bucur nespus! Am observat totuși, o nuanță diferită a sensibilitățîi subtile la Vlad și Lucia , care semnifică ceva mult mai mult decât iubirea, așa cum spune Moș Ion despre el și Zina….Ei sunt precum două Picături de Lumină din sufletul Universului, dincolo de înțelegerea unui muritor obișnuit, așa cum îmi povestea bunica prin vorbele ei despre conceptul de plăsmuire cuantică modernă , pupular exprimat de ea ca ‘Lumina adâncurilor Ceriului cu Stele’.

                             O văd pe Brianna care tresare. Intuiesc că și ea aude vocea sufletului Mariei. Se uită la mine și îmi schițează în zâmbet luminos.

                             Conversația vibrantă se întrerupe prin intervenția Zinei.

-Dragilor, suntem aici ca să salvăm această dimensiune a Pământului Sfânt în care ne-am născut toți. Vom intra prin acest Foc Viu cu flăcări violete. Ajunși în spațiul de dincolo de el, vom face trei cercuri cu Fetele Albe, Tinerii Flăcăi și noi, cei din Cercul Luminii.

                             Moș Ion spune în completare câteva instrucțiuni clare.

-Trec fetele întâi, flacăii apoi, iar la final Zina și cu mine. Hai , acum , intrați prin Focul Viu, fără teamă!

                             Le văd pe toate similarele mele cum, ca printr-o vrajă, pur și simplu dispar prin lumina scânteietoare violetă. Simt că transparența este o iluzie, ca un fel de dezintegrare moleculară.

                             Vine rândul meu, cea de a șaptea Fată Albă din șir. Calc înspre flăcările din fața mea și simt un freamăt și o mângâiere moale ca o adiere ușoară de vânt. Trăirea este că mă scufund încet într-o catifelare fluidă, apoi mă ridic ca într-un zbor dezpietrit spre o Lumină incandescentă. Nu respir, nu îmi aud inima, nu mă văd ca să mă pot cuprinde, dar e fascinantă senzația de eliberare explozivă. Sunt ca într-o arhitectură nemaintalnită, în care mă scurg din exterior în interior și exist pretutindeni în miliarde de fotoni strălucitori. Mă recompun dintr-o stare de fluiditate zburătoare într-un fascicul transparent cu o pulsație unduitoare. Deodată văd că sunt în interiorul Iluminariumului Astronomic împreună cu toate celelalte Fete Albe.

                             Realizez că nu am mers fizic, ci am intrat într-un spațiu ca într-un vis. Le văd pe toate fetele cum zâmbesc și vorbesc între ele despre spectacolul magic la care au participat. Cu ochii la ele , văd cum din centrul cupolei apar, prin cristalul gigantic, pe rând, toți ceilalți. Exact ca într-un film științifico-fantastic, scena surprinde picături de apă pline de lumină cum se scurg peste piatra de cristal și iau apoi forma fizică a celor pe care îi cunosc, exact sub el. Ultimul vine Moș Ion.

                             În acea secundă Vlad mă ia de mână, se uită în ochii mei și ne mișcăm sincron, înțelegând unul de la celălat ce avem de făcut fără cuvinte sau telepatie. E o simbioză a energiilor noastre ca o sferă indestructibilă. Eu desfac artefactul sferic și scot cele șapte spirale aurinde cu capete de șerpi, brătările dacice. Una o pun ușor pe mâna mea stânga și le dau pe celelalte Fetelor Albe din grup. El ia cutia dacică și o atinge de obeliscul de cristal, într-un punct unde văd semnul Florii Dacice.

                             Eu mă prind în cerc cu toate ‘Sânzienele Dacice’ pe care Fetele Albe le întruchipează în Noaptea Magică, Tinerii toți cu Vlad, Zina și Moș Ion cu familia noastră, formând trei concentricitati în jurul centrului spațiului.

                             Suflete noastre prind toate glasul magic al Nopții Sânzienelor Dacice transpus în armonia inimilor și sufletelor noastre împreunate, creînd o Entitate Unică într-un cumul de energii:

’Cerul se unește cu Pământul ! Lumina curge prin noi! Cerul se unește cu Pământul ! Lumina curge prin noi! Cerul se unește cu Pământul ! Lumina curge prin noi!

                             Nu simt absolut nimic, decât că sunt foarte ușoară ca un fulg și mă înalt spre adâncurile Universului. Văd mii de culori împreunate în diverse combinații, aud o orgă de simfonii, voci înalte ale pulsatiilor luminii aștrilor în care sunt cuprinsă. Apoi ca dintr-o praștie zvacnesc cu viteză și  mă unduiesc spiralat într-o vibrație mângâietoare. Am același vis-viziune cu un copil în brațe căruia îi rostesc numele Alexandru. Apoi luminile toate , absolut toate, intră în mine și țâșnesc din interior ca un fluid din miliarde de picături încărcate cu lumina ce pulsează. Nu am un corp, nu știu cine sunt acum, vibrez doar într-o armonie a Cerului cu Pământul.

                             Obeliscul din cristal începe să vibreze. Sunetul înalt pe care îl aud e ca o rotație a unui foton din ce în ce mai rapidă. Zina ne transmite că noi, Sânzienele Dacice, să atingem cu palmele cristalul, apoi cei din cercul următor să pună palmele peste ale noastre, iar cei din Cercul Luminii la fel.  În acel moment închid ochii, pentru că Lumina devine foarte puternică prin acest Cristal Magic. Totul vibrează în mine și palma lui Vlad peste a mea, apoi a Zinei, mă încălzesc ca și când mai am puțin și fac implozie.

                   Brusc, nu  mai simt manifestarea Zinei printre noi, însă gravitez cu energia  în jurul Diapazonului de Cristal, plină de o Lumină vibrantă. În interior, pulsul se liniștește încet, încet și respir cu un tempou calm. Mă văd pe mine în mijlocul unor roiuri de lumini ce se mișcă în spirală, întâlnind alte lumini, într-o întrepătrundere galactică. Aud de nicăieri susurul șoptit al Zinei care îmi indică un viitor al întâlnirii celor două Galaxii ce se petrece prin mine. Venită din începuturile cosmogonice, Ființa de Lumina Primordială  s-a oprit pe Pământ ca o Sămânța a Cosmosului, pentru a aștepta următoarea rotație galactică care are loc chiar acum. E ca și când timpul stă în loc până vine următorul vehicul în stația în care ea așteaptă. Vehicolul sunt eu, momentul este intersecția mișcării unor energii neînțelese omului, iar ea este Lumina Începuturilor. Acum Zina e în mine, o simt, o cuprind și mă desprind din opacitatea fizică. Poarta Luminii nu e o poartă fizică pe care să o vedem efectiv cum se deschide, ci sunt chiar eu, Lucia Tudor, împreună cu toți cei din Iluminariumul Astronomic.

                             Vizez sau delirez, nu știu. Deschid ochii și  văd mâinile lui Vlad peste fruntea mea, mângâindu-mă.

-Lucia, Lucia, eșți bine?  Lucia, mă auzi?

-Da, Vlad! Te aud și sunt bine. Cred că am reușit să încheiem Ceremonia de Sânziene, așa e? Am simțit că Zîna nu mai este fizic cu noi, dar energia ei este în mine și se manifestă  prin toți urmașii, urmașilor, urmașilor acestui Pământ Sfânt.

-Zina a dispărut ca printr-o vrajă! Tu , după reunirea puterii mâinilor atinse de Diapazonul de Cristal , ai căzut din picioare. Ne-ai speriat foarte tare! Moș Ion și toți ceilalți au ieșit din acest spațiu.

-Unde este restul lumii, unde sunt cei din familie, știi?

-Au ieșit din Iluminariumul Astronomic la suprafață, conduși de către Moș Ion, acolo unde arde Focul Viu. Noaptea Sânzienelor Dacice trebuie să o încheie Sibilele prin stabilirea perechii victorioase.

-Și noi, noi nu suntem acolo cu ei! Trebuie să mergem ca să nu desconspiram ceva din tot ce s-a întâmplat. Secretul e bine să rămână aici, departe de toată lumea!

– Elvina le-a zis că ai căzut iar de pe cal și te-ai lovit la braț, apoi ai leșinat. Dacă stau să mă gândesc bine este o parte din adevăr, însă petrecut în alte împrejurări acum 2 zile. Zgârietura încă o ai și poate părea cât se poate de real pentru cei care nu știu nimic despre secretul Ceremoniei Sânzienelor Dacice.

-Hai mai bine să mergem și noi, Vlad! Acum sunt bine, chiar nu am pățit nimic.

-Bine! Hai, atinge doar Cristalul cu mâinile!

                             Deodată mă regăsesc lângă Focul Violet. Imediat apare și Vlad lângă mine. Îi văd pe toți cei cu care am efectuat ceremonialul, pe mama , cât și familia Ward. În plus, Moș Ion este exact lângă Doctorul Bogdan și alți câțiva necunoscuți cu care discută despre mine. Observ și trei Femei Albe,strălucitoare prin prezență, care intuiesc că sunt Sibilele Sebeșene. Toți își îndreaptă privirile spre mine și Vlad, apăruți, cumva , de nicăieri ,aici. Imediat, doctorul nu își poate menține uimirea și exclamă cu o voce puternică către mine.

-Lucia , să știi că sunt îngrijorat! Nu știu ce crezi tu, însă i-am promis tatălui tău că voi avea grijă de tine. Cred că repercursiunile căzăturii tale se manifestă acum, dacă ți-ai pierdut cunoștința. Le-am zis că te-am consultat după accidentul de alaltăieri și păreai foarte bine. Însă, dacă și astăzi ai căzut, nu este de glumit!

                             Nu apuc să îi răspund. Îl văd cum face ochii mari, iar bărbații care îl însoțeau , la fel. Țînându-mă de mână cu Vlad cred că am declanșat și pentru acești neinițiați posibilitatea de a vedea Focul Viu în splendoarea magiei din el.

-E un miracol, a apărut acest Foc Violet în spatele vostru, Lucia! Acolo e o comoară traco-geto-dacică, așa cum spun legendele, sigur! Eu cred în aceste povești din moși-strămoși!                         Moș Ion îl atinge ușor pe umăr.

-Domnule Bogdan, acesta este un Foc regizat, creat de noi, organizatorii, ca să dăm puțină viață și suspans Ceremoniei de Sânziene. Sunt doar câteva substanțe chimice amestecate care să dea acestă culoare focului, nimic mai mult!

                             Doctorul, destul de pornit, bagă mâna în foc și se arde. Realizează că e un joc de-a Sânzienele și restul sunt doar șarlatenii de spectacol. Se lasă convins de cuvintele lui Moș Ion.  Le face semn celor care îl însoțesc să se retragă și pleacă cu toții destul de repede.

                            Mama, după acest incident apare senină și liniștită lângă mine. Mă ia în brațe și mă strânge cu multă iubire. La fel și toată familia Ward, cât și toți ceilalți cu care am participat la Ceremonialul Secret al Sânzienelor Dacice mă îmbrățișează pe rând. Cele trei Sibile stau undeva în spatele tuturor ca observatoare, fără să schițeze vreun gest.

-Lucia, scumpa mea, Poarta Luminii acum e deschisă, datorită ție! Tatăl tău ar fi foarte fericit să te vadă. Te iubesc mult!

                             Moș Ion se uită la mine. Mă ia de o mâna și pe Vlad la fel.

-Lucia, azi ne-ai redat libertatea  simțirilor energiei Universului, prin curajul tău. Azi, aici, toți, formăm o Entitate a Luminii în care timpul nu mai există. Trezirea neamului din adormire s-a petrecut. Acum vă știți originile ancestrale, iar Cerul și Pământul rămân legate veșnic, doar aici, pe acest Pământ Sfânt. Tu și Vlad sunteți Sufletele Pereche adevărate care v-ați regăsit după ere îndelungate de lumină, petrecute în îndeplinirea sensurilor vieții. E momentul meu în care mă retrag pentru a restabili echilibrul Lumilor. Gășiți-vă toți semenii, de peste tot, și treziți-i. Viitorul azi e aici!

                             Îl văd cum îi dă lui Vlad cutia dacică de la tata și pleacă înspre pădure, fără a mai spune ceva. La un moment dat, cele trei Sibile se apropie cu pași liniștiți și ne îmbrățișează pe amândoi. În cor auzim cum ne transmit:’ Bine v-ați regăsit Ființe ale Luminii, ANSES cei adevărați ai neamului nostru!’

                            Aud un freamăt ca o șoaptă că codrului  din care înțeleg sensul sufletului lui Moș Ion:’ Zamolxe este Vlad , iar eu am fost Zamolxe! Lucia, iubirea ta minunată pentru Vlad, cât și a lui pentru ține, va renaște pe deplin Lumina acestui Pământ Sfânt, prin acel copil al vostru, Alexandru, o Picătură de Lumină zămislită din Picături de Lumină.’

                             Dincolo de aburii luminoși ai pădurii se aude un cântec ca o melodie a Îngerilor, care mă transportă în rotunjimea trăirilor mele, alături de Vlad. El, ca și mine, înțelegem mesajul subtil, nerostit al lui Moș Ion. Prinși amândoi de mâini, simțim căldura vibrației în care rezonăm sincron și o viziune celestă ne împresoară:’ Un bărbat impunător, blond, cu chipul de o seninate pură, cu ochi arzători albastru-violet îl observăm cum ține în mâini cutia dacică de la tata. Apoi cu palmele sale atinge pe rând șapte obeliscuri gigantice de cristal, asemănătoare cu cel din Iluminariumul Astronomic de aici. Simțim Lumina cum țâșnește prin miliarde de roiuri de stele, ce se îngemănează ca într-un dans al armoniei Universului ,  dincolo de imaginația obișnuită.’

                             Ne uităm unul în ochii celuilalt și înțelegem că incursiunea în viitor este vie și adevărată. Povestea celor două Ordine Secrete, a Cercului de Lumină continuă pentru toți, prin noi, prin semeni, prin urmașii urmașilor , urmașilor noștri, pe acest Pământ Sfânt. ANSES suntem și rămânem pentru totdeauna prin materia condensată din Lumina Cosmosului Divin, din unirea eternă a Cerului cu Pământul de aici, din Dacia Eternă. Trezirea e doar o etapă din starea umană actuală, la care vom contribui pentru a uni toate Picăturile de Lumină.”

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! 

Fiți Binecuvântați!

Va îmbrățișez cu multă Iubire!

Camelia

Rusaliile- tradiții străvechi, credințe și plante de leac de Sânziene

Rusaliile- tradiții străvechi, credințe și plante de leac de Sânziene

În tradițiile străvechi ale românilor, cât și în mitologia traco-geto-dacilor, Rusaliile sunt Zâne Bătrâne,  mari şi străvechi. Se crede că ‘Ielele’ apar din Pământ odată cu strălucirea în emisfera nordică a ‘ Cloștii cu pui’ cum se mai numesc Pleiadele din constelația Taur, marcând o Sărbătoare astronimica agrară, adica începutul secerișului de vară. Reprezentarea acestei grupări de stele se presupune a fi chiar pe o serie de obiecte neolitice din cultura Cucuteni si Turdas.

Soarele nostru, deci sistemul nostru Planetar, mișcându-se în jurul stelei Alcyone din cadrul Pleiadelor, revine pe o anumită poziție inițială, cu tot cu Galaxie, o dată la aprox. 26000 de ani. Acest periplu se întâmplă pentru perioade de 2000 de ani, Soarele nostru și sistemul Planetar trecând printr-un flux spiralat de fotoni conectat cu Pleiadele. Acestea sunt marile energii despre care se tot vorbește astăzi că se întâmplă  și se crede în ideea de ‘iluminare’ a vieții. Suntem cu siguranță, oricum, supuși Luminii Energiei Divinului și puterii sale nebănuite și vom supraviețui noilor modificări ale energiilor prin deschiderea inimii, iubire și credință pentru a lăsa liberă desfășurarea și curgerea luminii cosmogonice.

Fotografie de Johannes Plenio pe Pexels.com

Rusaliile sau Ielele vin să petreacă  50 de zile cu cei vii, incepand de la Pasti şi refuză să plece de bunăvoie. Aceste duhuri sunt periculoase pentru ca se pot supara usor, de aceea oamenii e bine sa le întâmpine frumos. Multi le numesc cu multă diplomaţie, cat mai dragut cu denumiri precum: Rudeana, Ruja, Rusandra, Păscuţa, Joimăriţa, Trandafira, Magdalena, Tirana, Tudosia, Ana, Marghita, Erodia, Margalina, Samadiva, Santasia etc. sau forme de alint ca Ielele, Frumoasele, Blândele, Vântoasele, Irodiile, Bunele, Mândrele, Luminoasele, Dânsele, Doamnele, Cele sfinte, Împărătesele văzduhului, Fetele câmpului, Măiastrele, Miluitele, Ursoaile, Puternicile, Vijeliile, Fremătătoarele, Zburătoarele, Zbuciumatele, Cântătoarele, Vrăjitoarele, Fermecătoarele, Răşchiratele, Albele, Şoimanele Strălucitoarele etc.

Se crede că Rusaliile sunt Spirite , Zâne Străvechi Fecioare, care zboară pe deasupra pământurilor și apelor încercând să îi seducă prin vrăjile lor pe bărbați, fiind geloase și invidioase pe femeile care îi au în sensul procreerii.

De aceea există chiar și un obicei străvechi numit ‘Udatul Nevestelor’ când femeile sunt udate cu apă că să fie sănătoase tot restul anului. Bărbații , dar și femeile poartă pelin, odolean și busuioc la brâu sau prin hainele îmbrăcate că să fie feriți de suparatea Ielelor.

Ele sunt izgonite doar de către Sânziene ‘Zâne Bune’ și Călușari în tradițiile laice , iar din Duminică de Rusalii sau Moșii de Vara ele doar 3 zile mai au puteri , ascunzându-se prin păduri și zone pustii putând fi imbunate prin ofrande aduse cerealele din colivă şi  pâinea sub diverse forme şi mărimi, apă şi fructele, însoţite de lumina lumânărilor.

Traditiile noastre populare reţin Rusaliile şi pe căi auditive ca având alai de lăutari, fluieraşi, cimpoieri, clopoţei, trâmbiţe, cântă în cor, chiuie, hălăduie pe vârtejuri iscate din senin. Sunt Ielele sunt Zâne distractive, deoarece beau şi petrec. Întreaga natură e plină de miresme îmbietoare pe care le iau cu ele când pleacă alungate de Sânziene şi de către Căluşari, pe căi vibraţionale ce cutremură pământul, acolo unde joacă Hora Rusaliile. Oamenii  se adună în alaiul Sânzienelor şi joacă Brâul şi Bătuta, dar mai ales Rustemul ,bătând pământul ca să le alunge.

Rusaliile sunt forțe Cosmice imense ale schimbării Naturii în apropierea Solstitiui de Vară, mai ales în acest an 2021. Acum, în această perioada, ceea ce se știe din străvechi timpuri  este că foarte multe energii și vortexuri energetice dinspre Centrul Galactic și Marele Soare Alcyone se îndreaptă spre Pământ și influențează viață de aici. Împământarea ajută mult acum, astfel creîndu-se balansul energiilor din noi. Electro-magnetic e bine să fiți pregătiți unei descărcări imense de energii Galactice de Lumina Divină, cu miliarde de fotoni, direct prin corpul conductor omenesc. Nu e nimic rău, însă pot apărea în surplus energii ‘incendiare’ care vă pot dinamiza diverse stări fizice si energetice peste trăirile și simțirile deja existente la nivel sufletesc-mental-trupești. Puteți să vă ajutați prin a vă curata energetic și echilibra cu rugăciune, liniște mentală și emoțională, baie generală sau doar a picioarelor cu plante -sânziene, pelin și odolean, relaxare cu un masaj al tălpilor, mers desculț direct pe pământ cât mai mult, somn, consum de apă , ieșit în Natură îmbrățișând un Stejar și mâncați ce simțiți că vă cere organismul, însă în mod echilibrat.

Sărbătoarea aceasta ancestrală nu a putut fi evitată ca importantă și a fost preluată de Creștinism, simbolizată prin Coborârea Sfântului Duh în Duminica de Rusalii.

Acum este momentul magic în care se culeg cu un ritual  magic unele plante de leac cu puteri deosebite, în această perioada până în noaptea de Sânziene , când e apogeul marcat de Solstițiul de Vară: odoleanul, pelinul, avrămeasa, tataneasa, usturoiul, sânzienele , sulfina, frunze de nuc, tei s.a.m.d. Rugăciunile și incantațiile fac parte din marea artă strămoșească pupulara a Femeilor Vraci ale satelor. Din tradițiile noastre știu o Rugăciune pe care Culegatoarele de Ierburi de leac o mai spun încă pe la sate:

„Doamne, Tată Creator,

Te rog să-mi vii în ajutor.

Doamne, Tu mă-nvrednicește,

Mâinile mi le sfințește,

Orice flori culeg cu ele,

Păpădie, soc, sulfină,

Plante din a Ta grădină,

Dă-le leac și vindecare

Pentru toţi oamenii care

Au un suflet bun, curat,

 Cu floarea ce-am căpătat.

 Îndepărta tot ce-i rău

Când va bea din ceaiul meu.

Corpul lor ȋl luminează,

 Gura le-o îndescleștează,

 Boala piară în pustie,

În loc lasă bucurie.

Amin.”

Fragment din Cartea ‘ApiHerbal DACICA-ritualuri pentru suflet, minte și corp cu miere și ierburi străvechi’ de la Editura Quarto de care vă puteti bucura oricând la voi acasă

https://edituraquarto.ro/product/apiherbal-dacica/

Pentru a preîntâmpina relele aduse de vârtejul Ielelor se crede in respectarea unor reguli pentru oameni, dar mai ales pentru barbati: să nu iasă noaptea din casă, să nu adoarmă sub copaci, mai ales sub nuci, să nu aducă noaptea apă de la fântână, să nu facă baie în râuri, lacuri sau ape mari, să nu răspundă dacă îi cheamă voci necunoscute, sa nu se certe, sa se roage din inima, femeile să culeagă plante de leac şi să le pună în casă prin hainele membrilor familiei ca sa le poarte şi în sălaşul vitelor. Oamenii toti să ţină plantele de leac lângă corp, la brâu şi în sân, dar şi sub aşternut in special busuioc, pelin, odolean, sanziene, sulfina si usturoi.

Iată câteva Rugăciuni de Rusalii!

Rugăciune plină de energie vindecătoare care se rostește seara in cele trei zile de Rusalii:

„Binecuvântat eşti, Doamne, Stăpâne atotţiitorule, care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai făcut‑o să lucească cu raze ca de foc; Cel ce ne‑ai învrednicit pe noi să trecem lungimea zilei şi să ne apropiem de începutul nopţii.

Ascultă rugăciunea noastră şi a întregului Tău popor şi ne iartă nouă, tuturor, păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.

Ocroteşte‑ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri; întarmează‑ne pe noi cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte‑ne pe noi cu adevărul Tău; păzeşte‑ne pe noi cu puterea Ta; mântuieşte‑ne pe noi de toată primejdia şi de tot vicleşugul celui potrivnic; şi ne dăruieşte nouă şi această seară, cu noaptea ce vine (şi toate zilele vieţii noastre), desăvârşită, sfântă, paşnică, fără păcate, fără sminteală, fără nălucire.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pentru ale Tuturor Sfinţilor, care din veac au bineplăcut Ţie. Amin”. 

O alta Ruga ce  este îndreptată tot spre Dumnezeu cel care vede toate și este pretutindeni alături de noi pentru a avea forță, dar și pentru a avea împliniri în viață:

„Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Slavă Tatălui, a Fiului, a Sfântului Duh, Amin”. 

Rugăciune puternică pentru fiecare zi de Rusalii:

„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru.

Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.

Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase.

Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.

Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci.

Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!”. 

AMIN

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! 

Fiți Binecuvântați!

Va îmbrățișez cu multă Iubire!

Camelia

Cu ‘Picioare de Zei’ pe Pământ

Cu Picioare de Zei pe Pământ

Fotografie de Roberto Nickson pe Pexels.com

În fiecare zi ne trezim din Călătoria Astrală a somnului regenerant de peste noapte cât suntem în viață  pământeană. Visăm sau nu, ne amintim sau nu, călătorim oricum intens în lumile subtile. Și îmi vine în minte o întrebare: folosim în vise oare PICIOARELE ca să ne deplasăm? Da! Le avem, însă subtil, ca forme invizibile pline de vibrații.

Acum începe povestea energiei! Cât timp Sufletul este legat de această Viață pe Pământ, Dumnezeu ne-a dat ‘Picioare de Zei’ ca să accesăm energia Pământului, cât timp ne plimbam ‘Capul prin Lumini Celeste’. Dacă n-am avea picioare n-am fi aici ca Oameni, am fi alte forme de energii! Verticalitatea  noastră între Cer și Pământ stă în însăși alinierea picioare-coloana vertebrală-cap.

Suntem Forma Perfectă creată din Divin ca o Stea Magică prin întruparea în această viață ca Oameni. Cu mâinile pe lângă corp sau ridicate deasupra capului și picioarele unite suntem o Axa Conductoare ca o ‘Coloană a Infinitului’, cu mâinile ridicate la nivelul umerilor și picioarele unite suntem o Cruce Ancestrală a ceea ce ne este dat să alegem și să materializăm în viață prin Divin, cu mâinile ridicate în ‘V’  și picioarele depărtate într-un ‘V întors’ de același unghi , inclusiv păstrând linia imaginară de la începutul coloanei vertebrale pe direcția perpendiculară spre sol, suntem o Sămânța Divină Telurică, simbol al regenerării continue, precum ‘Floarea  Pelasgo-Traco-Geto-Dacă în 6 petale’.

Forma fizică a corpului uman este aceeași cu forma energetică a sa și coexistă la un ison. Cred că ați citit despre diverse experimente în care diverși oameni rămași fără picioare din cauza unor accidente,  totuși le simțeau ca și cum ar fi existat în continuare, nu fizic, ci ca energie, ca o prelungire nevăzută a trupului. Deci însăși existența lor legată de corpul fizic este o energie subtilă care descrie o direcție în care ne ghidăm și mergem.

Așadar, cât timp călătorim în vise, în timp ce dormim, sau în realitatea pământeană avem Picioare, atât fizice,  cât și energetice, căci forma apare după creația Divină. Poziția Sacră dintre Cer-(Suflet-Minte-Corp)-Pământ este cea a Rugăciunii cu genunchii pe pământ și cu baza coloanei așezată pe tălpi, iar mâinile unite în dreptul Inimii pentru a descătușa Iubirea necondiționată. Așa semănăm cu un ‘Vehicul călător al Smereniei’, prin care ne supunem Divinității din noi cu încredere și iubire, unindu-ne cu Matricea Universului prin deschiderea tuturor centrilor energetici, lăsând la o parte Ego-ul și mândria, mania, frica sau gândurile istovitoare. Așa, doar așa, ajugem în forma de Energie Pură și Fluidă! Așa se petrece miracolul în care ‘Totul este Unu și Unul este Tot’.

Spiritualitatea și viața pe care ne-o așternem îmbracă multe forme parafrazate, descrise, citate  și nuanțate în toate mediile online sau ne-online. Nimeni și Nimic nu ne poate ghida  însă mai bine  decât Mintea proprie adusă cu smerenie în Inima și Sufletul Liber ca zvâcnire Divină!  Fiți liberi să alegeți și să vă materializati năzuințele pe care le simțiți, căci nu există bine sau rău, este doar o stare de fapt în care fiecare, în diverse momente din viață, vibrează pe o anumită  undă de frecvență a energiilor și merge pe o cale. Însă consecințele alegerilor și materializarea dorințelor-  gânduri,  știute sau neștiute, conștientizate sau nu, ascunse în subcontinent sau scoase în afară și  înțelese  exprimă viața ca formă de creație Divină prin care fiecare Om își parcurge pașii evoluției. Nimeni și Nimic din exterior nu este ‘un vinovat’ sau ‘cauza’, căci Dumnezeirea-Divină este în noi  înșine, în ‘golul’ sau ‘ vidul’ din noi la care e bine să ne întoarcem si sa îl umplem cu sublim.

E ca o umplere de noi în noi înșine, creând neîncetat starea prin care ne manifestăm viața și energiile eterne. Aici e obstacolul simțurilor dincolo de simțuri: să ne simțim pe noi în noi, să ne recunoaștem fără  a căuta  fericirea, iubirea, sănătatea, echilibrul, încrederea și regenerarea proprie în exterior.

Așadar,  cu Picioarele pe Pământ,  uniți cu Natura proprie din Natura Mamă, veți găsi calea proprie, nespusă  de nimeni, către propriul Eu îndumne-Zeit’.

În științele sacre Orientale, la fel ca și în crezurile strămoșești ale românilor, Picioarele aduc o energie sublimă din locul în care te nașți, vibrezi și exiști. ‘Împământenirea’ cu tine prin tine se poate petrece prin mai multe moduri dintre care câteva sunt:

1.      Gestica naturală a sublimului Divin din tine care apare fără sforțare, pentru că dacă te simți agitat te descalți și mergi cu picioarele goale pe Pământ, prin apă și praf, prin iarbă și rouă, pe pietre sau nisip, pe cald sau rece așa cum simți, faci un automasaj energetic intuitiv, ceaiuri, băi cu săruri, plante și miere, comprese și cataplasme, rugăciuni și rostiri sau canturi diverse, modificări ale poziției corpului și  diverse mișcări sau sport, fumigatii, aromaterapie cu plante sau uleiuri, consum de decocturi din plante,  alimentație funcție de ce cere organismul, respirația de aer ozonat din mediile naturale, odihnă corepunzatoare și consumul de apă s.a.m.d.

2.      Prin ceea ce afli direct sau citind despre experiențele altor Oameni la care a funcționat ceva anume: contactul direct cu Natură, terapii naturiste cu plante, terapii pe baza de masaj și  bioenergii sau terapii cuantice și alte terapii alternative pe baza de bioenergii,  prin mișcare, rostire, cântate, mrugaciune și meditație, utiliarea de diverse preparate din plante, apicole, sare sau consumul unor legume, fructe și alimente benefice, meditație, stări contemplative și rugăciune s.a.m.d.

3.      Prin experiențe proprii mai puțîn plăcute care te determina să înțelegi că e bine  să alegi altceva sau să schimbi ceva din ceea ce ai că stări emoționale și fizice, obiceiuri  sau șabloane comportamentale în viață proprie care duc la efecte neprielnice pentru Suflet-Minte-Corp.că Om Întreg Fizic și energetic.

Sumar observăm că echilibrul ni-l putem găși într-un mod asumat, conștientizat și prin decizie proprie, totul combinat cu lumina, credința și iubirea din noi înșine care survin din creația ce o reprezentăm, adică Divinul din interiorul Omului.

Concentrându-ne atenția pe Picioare este necesar să intelem că ele conțin diferite zone care corespund  terminațiilor nervoase ale întregului corp fizic, însă cu extensii electro-magnetice în corpul energetic, adică  metaforic  ‘Picioarele de Zei’. Ele sunt ‘coloane de lumină’ care sunt legate de inima Pământului, de vibrația  lui energetică. Prima jumătate a corpului de la tălpi și până la mijlocul copului, incluzând toate organele interne, doar abdominale, până la plămâni și inima, sunt sub influența energiei Pământului, iar cealalta jumatate a Cerului. Stimulând o serie dintre aceste zone situate pe picioare acționăm direct asupra organelor interne, dar și asupra energiiilor subtile ale întregului Om privin ca Suflet-Minte-Corp. Dacă un anume punct este fizic dureros aceasta te ajută  în stabilirea  stării  energetice în care te afli și să constați unde sunt dezechilibre diverse.

Fotografie de Ike louie Natividad pe Pexels.com

Cea mai simplă metodă pentru o echilibrare,  este masarea prin presare ușoară, concomitent  a punctului dureros împreună cu cel simetric de pe celălalt picior, creîndu-se astfel o compensare energetică. Apoi se încălzesc palmele prin frecare, după care se aplică simplu 2-3 minune peste cele două zone simetrice, eventual în acest timp poți medita sau rosti o rugăciune sau repeta ‘Iartă-mă! Mulțumesc! Te iubesc!’(vorbind cu Sufletul propriu Divin) sau utiliza fumigatii sau aromaterapie. Chiar dacă nu cunoșți nimic despre energii sau poate nu crezi, la orice mică înțepătura sau durere a unui punct sau zone de pe picioare, încearcă să aplici acest tratament de  minim 3 ori pe zi și vei fi chiar uimit să constați că funcționează.

De asemenea dacă îți simți picioarele grele după o zi obositoare, deasupra maleolelor de pe interiorul  picioarelor, pe direcția degetelor mari, poți masa ușor fie prin presare cu toate buricele degetelor, fie prin mișcări circulare de la glezna spre genunchi, sau cu palmele, concomitent la ambele picioare. Eventual poți utiliza câteva picături de ulei de eucalypt în combinație cu lămâie. De asemenea poate fi foarte benfica o baie a picioarelor cu 60 g de plante uscate(sânziene, mentă și pin) la 3 litri de apă făcute infuzie 15 min peste care se adaugă apă până la glezna și  să fie la o temperatura de maxim  37 de grade. Se pot adaugă 3 picături de ulei essential de eucalypt.

Fotografie de cottonbro pe Pexels.com

Însă, pe lângă acest aspect al punctelor dureroase, un Bioenergo Terapeut va fi inspirat  în constatări  și de discuțiile  libere, temperamentul, mimica, vocea, culoarea pielii , pulsul și alte particularități  ale întregii ființe, ce definesc balansul elementelor ce țin fie de exces sau deficit energetic, observabil  la fiecare Om în parte în mod specific. Pentru fiecare tip de dezechilibru energetic există metode de reglare pe care un Terapeut, ghidat de Iubirea Divină și Credință le simte și le aplică în acord cu Universul, astfel încât să fie prevenite dereglări majore ce pot duce la îmbolnăviri.

Oricine poate învăța diverse metode simple de reechilibrare energetică preventivă, prin masaj și bioenergo terapii diverse , utilizare de plante și preparate atât pentru uz extern, cât și intern, însă depinde de fiecare Om în parte  în funcție de gradul său de trezire prin care se manifestă. Rolul unui Terapeut nu este de a-și asuma trezirea semenilor sau a face un scop din aceasta, ci doar a deschide căi noi și posibilități pe care alți Oameni le aleg sau nu, după cum rezonează.

.

Eu ce vreau să vă împărtășesc este că foarte simplu, puteți să va aduceți singuri echilibrarea și regenerarea,  însă doar prin credință și iubire necondiționată manifestată în primul rând pentru Sinele propriu. Omul este un microcosmos, un model redus al întregului Univers și al Divinității așa cum bine șțiți.

Dacă sunteți adepții utilizării plantelor și a diverselor ritualuri cu plante îmbinate cu masaj , dar și iubitori de tradiții laice strămoșeșți din vremurile traco-geto-dacilor puteți accesa o serie de energii informtionale minunate din cartea scrisă de mine, cu multă iubire și credință în Divin, ‘ApiHerbal Dacica-ritualuri pentru suflet, minte și corp cu miere și ierburi străvechi’ de la Editura Quarto:  https://edituraquarto.ro/product/apiherbal-dacica/

‘Ține minte că Tu contezi cel mai mult, fiind parte dintr-un Tot perfect! Totul este doar o miscare vibrantă , nu în jos și nu în sus, nu înspre puncte cardinale, ci doar un melanj de pulsații care nasc o energie plină  de lumina.

Cred că este bine să conștientizezi câteva lucruri simple și utile cu ajutorul cărora te  poți ajută  singur în sănătate, frumusețe, bucurie și viață echilibrată:

Păstrează-ți o credință indestructibilă în Divinul din ține și în Sacru!

Privește mereu Cerul și spune-i ce vrei cu inima deschisă și sufletul luminos!

Mulțumește, fii recunoscător și cere-ți iertare!

Lasă liber prea-plinul din tine să trăiască visele aievea, ca să le poți împlini azi!

Razi cu Soarele, Luna și Stelele!

Atinge Pământul cu picioarele goale și sărută-l cu sufletul plin și centrat în minte și corp!  Iubește-te și îngrijește-te!

Învață din etica spiritului strămoșesc traco-geto-dac arta simplă a vindecării  și armonizării!  Practică exerciții simple de înviorare, mișcare și masaj!

Respiră și ia câte o pauză pentru liniștea ta!

Fii în armonie cu Natura și trăiește în ea!

Alintat-te cu băi calde ale corpului îmbinate cu miere și plante!

Hrănește-te sănătos!

Dăruiește fapte bune oricât de puțîn, în fiecare zi, cu inima deschisă către orice vietate care are nevoie și cere ajutorul!

Iubește și dăruiește iubire prin tine ca prezență!

Amenajeza-ți un loc în casă în care să nu-ți lipsească plantele uscate medicinale românești, mierea și alte produse apicole autohtone, sarea grunjoasă sau terapeutică mineralizata românească, alcoolul pur(țuică, palincă) preparat în gospodărie, uleiul presat la rece (floarea soarelui și cânepă sau altele) , grăsime de porc sau gașcă!

Plantează-ți în grădina proprie sau în casă ierburi de leac!

Crează-ți un mic îndrumar cu rețete pentru diverse preparate și amestecuri, chiar memorează-le pe cele mai importante!’

Fragment din Cartea ‘ApiHerbal Dacica-ritualuri pentru suflet, minte și corp cu miere și ierburi străvechi’

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

 Fiți Binecuvântați!

Va îmbrățișez cu multă iubire!❤️

Camelia