Lumina vorbește în tăcere!
Vine mereu și mereu și mereu momentul Luminii Paștelui! Lumină din Lumină suntem Toți!
Ne umplem Acum , Aici de un Grai Tăcut al Sufletelor! E suavă liniștea și cu aripi pulsatorii ale grației Divine.
Se coboară din Noi în Noi ca o revărsare și reumplere clipocitul tăcut al Luminii Sfinte.
Gândurile nu mai există, inimile bat toate la un ison, bucuria și freamătul tăcerii deschid Poarta Luminii Nevăzute într-un Văzut cald, plin de iubire și fericire nemărginită.

Tăcerea noastră a tututor se descarcă într-un Fluviu de Picături de Lumină și curge prin note muzicale sferice nemaiauzite și neînțelese în mod firesc.
Ne cresc aripi de speranță, iubire pură și bucurie nemărginită care ne ridică din genunchii coborați pe Pământ spre Cerurile Înalte.
Simțim rotunjimea Porții Luminii și Spiritele noastre se aprind în mireasma tămâioasă a Credinței.Se împreunează TOT ca printr-o minune și tot ce nu era unit se reîntregește.
Se aude Lumina Sfântă cum pătrunde prin tot și prin toate și respiră prin porii trupurilor noastre omenesti. Și cât e de frumos! Ca și când Lumina vorbește prin vibrațiile Sufletelor noastre!
„Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut”
Și se face Lumină! Iar Universul tot glăsuiește Armonia a ‘ Tot este Unul și Unu este Tot’ prin Lumina Iubirii Nemuritoare. Așa reînviem etern prin Lumină !
Mihai Eminescu în articolul intitulat ”Paștele” din ziarul ”Timpul” 16 aprilie 1878 scria despre semnificaţia Învierii Mântuitorului, ca o perpetuă speranţă, într-o nestrămutată încredere: înviere – renaştere: „Dar rămâie datina şi înţelesul ei sfânt, aşa cum e de mult, şi, de nu va sosi niciodată acea zi din care să se-nceapă veacul de aur al adevărului şi al iubirii de oameni, totuşi e bine să se creadă în sosirea ei, pentru ca să se bucure cei buni în «ziua învierii», când ne luminăm prin sărbătoare şi ne primim unul pe altul şi zicem fraţi celor ce ne urăsc pe noi şi iertăm pe toţi pentru înviere, strigând cu toţii: «Christos a înviat!»”.
Fiți binecuvântați și să aveți un Paște Luminos!
Hristos a Înviat!
Vă îmbrățișez cu multă iubire!
Camelia