Drenarea energetico-emoțională a Ființei Om

Drenarea energetico-emoțională a Ființei Om

Avem mereu câte ceva de făcut cu propriile Suflete, Minți și Trupuri cât timp trăim viața. Greșim, învățăm, reluăm, ne reeducăm, atingem vise pe care le credeam imposibile sau nu ne credeam în stare să le îndeplinim….și zburăm în necuprinsul viețîi descoperind continuu cât de frumoși și luminoși suntem. Ne mai împiedicăm, fiindcă uităm baza fundamentului vieții de la care am pornit, dar ne reamintim mereu să fim iubire, să trăim prin iubire și ne salvăm privind spre Cerul nostru. Zburăm și ne transformăm de la o clipă la alta! Cât de frumoși suntem!

De ceva vreme nu mai înțeleg, însă simt mult, dincolo de mine!

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Mulțumesc Luminii că trăiesc și pot să las să curgă prin mine emoții și note muzicale din sfere celeste! Oameni dragi, amintiți-vă că sunteți Tot, un Tot ca o Mașinărie Magică care se poate resuscita singură, oricând și oricum.

Aș asemăna Lumina ce curge prin noi cu Limfa! Ea ne curată de tot ce este toxic, ne apară de intemperii și ne reumple de prospețime, ne regenerează și recalibrează, dacă ne deschidem inimile prin iubire, dăruire, sinceritate și tot ce este mai frumos.

Mă uit în general așa, prin lume, observând doar….Și uneori văd un mare pustiu în ceea ce privesc emoțiile frumoase și blânde ale firii umane… Observ însă Natura Mamă și mă bucur, zâmbesc, țâșnesc din mine și tresar cu o bucurie infinită! Ciclii ei sunt de la ‘Iarna înghețată’ a nefiintarii, însă a germinării,spre alte etape până la roadele cele frumoase, gustoase și sănătoase mereu, mereu, mereu…

Am sentimentul că Omenirea începe încet, încet să realizeze că e bine să facă o curățare! Dar, oare așa o fi?

Poate e bine să facă un Drenaj energetico-emoțional de tot ce ‘ a fost’ ,ca să se poată reumple de fericirea nu de ‘ a fi’, ci de ‘ a trăi’ din nou cu adevărat în Era Luminii. Orice ciclu final ne translateaza spre un alt nivel, în care încep din nou aceleași etape, dar cu un Nou Început spre o altă cale.

Cum ar fi dacă am elimina din Ființele noastre ideea de a ne îmbrăca în subconștient sub diverse profile înfricoșate, frustrate, nervoase, mereu nemulțumite, îngrădite că acceptăm să ne autoingradim la nivel psihic și ne izolăm prostește dând vina doar pe alții, pe contexte diverse sociale și politici de manipulare? Cum ar fi dacă am lasă liberă conștiința să se manifeste prin fapte și soluții de a ne regăși fapticul ‘ a trăi viața’ frumos, fără să fim răi și răzbunători cu cei din jur sau invers, să nu ne pese de nimic , să nu ne implicăm, ci doar să comentăm, să blamăm fără să avem o atitudine constructivă?

Nu Virusul Pandemic ne îmbolnăvește acum cel mai mult, ci ‘emoțiile toxice’ care nu sunt eliminate și pot fi fatale cu test sau fără test pozitiv, cu vaccin sau nu!

Să fim Zen? Să fim meditativi? Să fim credincioși? Să fim Lumină? Să fim buni? Să fim iubitori? Să fim conștienți de cine suntem și ce puteri nedescoperite minunate avem? Să ne manifestăm iubirea necondiționată prin tot ceea ce avem mai frumos în noi? ….și câte și mai câte…. Cum e mai bine oare? ….fiecare înțelege în felul său….

Însă Marea Umbră se duce încet, încet….și rămân cei din urmă …

Toxicitatea emoțională se poate elimina și viața Omenirii să se reumple cu un sens adevărat și luminos al lui ‘ a trăi’, când cei care cred nu că dacă unul greșește trebuie pedepsit, ci dacă unul eșuează toți e bine și să îi arate cât de important este el , cât de frumos este ca Ființă, astfel încât toți să trăiască împreună în armonie. Așa înseamnă că fiecare are sensul și rostul său, orice rău are un bine în el și orice bine are un rău în el, orice lumină are și puțin întuneric, cum și întunericul are puțină lumină , ca o formă completă de echilibru.

Și uite că așa ‘Dacă’ și cu Parcă’ se pot contopi și se poate întâmpla minunea Drenării energetico-emoționale a Ființei Om!

Va îmbrățișez cu multă iubire!

Camelia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s