Terra Incognita-Ființa exploratoare pentru descifrarea propriei vieți

Terra Incognita-Ființa exploratoare pentru descifrarea propriei vieți

De câte ori v-ați surprins în frenetismul zilnic de a prinde timpul din urmă?

Văd din ceea ce am simțit din proprie experiență, chiar în viața mea, că tindem să ne supunem de multe ori unor constrângeri, manifestăm acte de voință până la limite extreme, alergăm necontenit în găsirea și rezolvarea unor situații pe care ni le asumăm ca responsabilități, tragem de noi fără să ne autodisciplinam momentele de pauză , dormim prea puțin și prost, mâncăm adesea prea puțin sau prost organizat sau la momente nepotrivite, ne suprasolicităm timpul cu nimicuri considerate importante, ne stresăm prea mult uitând să ne dăm liniștea de a ne mai bucura și iubi într-o stare de calm și beatitudine.

Fotografie de Stijn Dijkstra pe Pexels.com

Cum ar fi dacă ne-am disciplina chiar și dorințele, voința și munca dându-le clipe de repaos? Oare nu cumva am lăsa timp și acelor momente în care am putea să stăm în liniște deplină, fără să gândim, fara să vorbim, fără să planificăm mereu, fără să muncim continuu și să nu ne simțim vinovați că stăm? Oare nu cumva, abia atunci ajungem să avem o comunicare subtilă, în tăcere, cu propriul Suflet, cât și Corp și Minte, cu senzațiile și întrebările născute din ele, cufundate în liniște ?

Din moși strămoși, în tradițiile laice românești , dar și cele orientale se practicau frecvent momente în care nu se făcea ceva anume, cu un anume obiectiv privind munca, dorințele și voința proprie , ci se trăiau pur și simplu acele clipe speciale în care Ființa ‘stătea cu ochii agățați în cer’, ‘zâmbea la Soare și își încărca întregul corp cu lumina caldă’, ‘‘calcă pământul cu picioarele goale’, , asculta foșnetul ierbii, susurul apei și cântecul păsărilor’, ‘ mirosea florile și verdele naturii’, , își asculta inima din piept bătând și respirația’, ‘ își dezmierda pielea catifelată în lumina Lunii’, ‘ își mângâia corpul și ungea cu uleiuri și unguiente naturale‘, ‘se scălda în apă izvoarelor și mărilor, a ploilor, în rouă și apă cu plante, lapte, miere și săruri‘, ‘ se culca pe iarba mângâietoare’, ’se încălzea la foc pierzându-se cu privirea în scânteile jarului și în fum, ‘ simțea gustul roadelor aromate ale pământului( plante, legume și fructe)’ , ‘ se cățăra într-un copac sau pe un vârf de munte lăsând părul să-i zboare în adierea vântului’, ‘se iubea pe sine suav cufundată cu miezul Sufletului în Natură’, ‘ fluiera, cânta și dansa în ritm cu Natura’ și multe altele. Așa ajungea să-și descopere sensatiile și trăirile subtile, chiar senzuale, cu încredere în Sinele Superior, adică Divinul din Om și din Tot, lăsat să se desfășoare natural, fără nici un fel de efort, de gânduri privind probleme existențiale, ca un ‘’Terra incognita’’, explorator al propriei vieți, a ‘pământurilor necunoscute din sine’, în ritmurile cosmogonice.

Așa se întâmpla centrarea firească a Sufletului în Corp și a Minții în Inimă, așa se desfășura descoperirea puterii regeneratoare eterne a puterii divinului din interior, printr-o explozie de senzații din liniștea cufundării în Natură.

Oare e posibil să practicăm aceste momente cât mai des și azi, ca să ne explorăm la nesfârșit simțurile fizice și subtile ale exitentei cu puteri nebănuite? Cred că DA.

Iar în acest mod, am face acele exerciții simple și minunate, pline de iubire proprie, prin care am descoperi poveștile magice ale Ființei noastre Întregi, Suflet-Minte-Corp și sesiza prezența unui tip de lumină discontinuă în noi, care ne poate avertiza prin semnale ale corpului fizic asupra unor dezechilibre: nervozitate, oboseală, pierderea concentrării, iritații și inflamații ale pielii și mucoaselor, diverse dureri mici sau mai mari în anumite părți ale corpului, tulburări de somn, de poftă de mâncare sau diminuări ale simțurilor etc.

Dacă nu ajungem la acest pas de descoperire a conversațiilor cu propria Ființă sublimă, atunci boala se instalează pentru că avem un Corp necentrat cu Sufletul și o Minte neadusa în inima și e ca un ajutor care ne îndeamnă la supraviețuire. Corpul neoxigenat corespunzător, prost alimentat, nedormit, prost curățat, nemangaiat și alintat, cu prea multe emoții nepotrivite, gânduri în exces și neiubit este cel care dorește să ne vorbească prin diverse semnale că s-a instalat un dezechilibru sau chiar o anumită îmbolnăvire, deoarece este maltratat, delăsat, încordat,îndurerat, uitat și chiar negat.

În concluzie, Ființa noastră este artizanul propriei sănătăți perfecte pentru viață. Poate vom ajunge să trăim 1000 de ani sau mult mai mult. Însă cum? Nefericiți, stresați în permanentă și bolnavi?

Poate că e bine să trăim ‘acum-ul’ cu profunzimea unei fericiri că aparținem Naturii și suntem parte din ea, a acceptării și calmării minții, a iertării și iubirii de Sine in Divin prin clipele de liniște pe care e normal să le asimilăm în propria existență pentru a ne cunoaște mai bine și iubi cu adevărat.

Contraindicații pentru starea de repaos și liniște nu există!

Fiți Binecuvântați!

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Va îmbrățișez cu multă iubire,

Camelia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s