Floarea Paștelui-Păștița

Floarea Paștelui-Păștița albă sau galbenă

Floarea Paștelui, Anemone nemorosa este o plantă cunoscută popular la noi în țară sub diverse denumiri precum Păștițăpăștișor,găinușe (doar plural), oițăpăscuțăturculețfloarea-oștilorfloarea-păsărilorfloarea-vântului și pâinea-paștelui. I se mai spune și floarea-vântului deoarece în limba greacă, cuvântul anemos înseamnă vânt.

În flora spontană din țară noastră(în păduri și zone umbroase) cele mai întâlnite specii sunt Păștița albă (Anemone nemorosa) și Păștița galbenă (Anemone ranunculoides)care  infloresc exact în Postul Paștelui. Cele albe sunt ușor confundabile cu suratele lor, tot Găinușe popular, dar cu totul altă specie, dacă ne luăm după denumirea științifică: Isopyrum thalictroides.

Toate plantele din familia Ranunculaceae conțîn substanțe toxice provoacă tulburări respiratorii și cardiace, iritații ale pielii, contracții musculare, colici, din acest motiv nici animalele nu consumă aceste plante. De aceea utilizarea se face doar sub îndrumarea specialistului curant.

În terapii se folosesc rizomul și florile. În stare proaspătă, plantă este toxică. În compoziţia să se găsește un alcaloid toxic numit anemonină.

Plantă este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei, reumatismului și gutei. Are acţiune sedativă, relaxantă, infuzia provoacă somnul și are efecte sedative din câte s-a studiat. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului, a specialistului. In vechi screri se spune ca  unguentul se foloseste la ulcerele maligne si este guvernata de Marte.Fiind încă puţîn cercetată, dar se pare că este una dintre acele plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om.Deci mare precauție!

Floarea-Paştelui (Anemone nemorosa, fam. Ranunculaceae) este corelată cu Sărbătorile Pascale. Se crede că floarea a apărut din lacrimile Mântuitorului Iisus Hristos, iar Maica Domnului, la cererea Mântuitorului, a răspândit-o în cele patru zări. Denumirile regionale subliniază sacralitatea plantei: „floarea Paștilor albă, floarea Sfintei Vineri, păștiță, pâinea Paștelui” (Pârvu 2003: vol. ÎI, D-L, 183). Se crede că aceste flori nu trebuie să lipsească de Paști din lăcășurile de cult; că masă de Paști trebuie împodobită cu aceste flori: „Oamenii le culeg şi le duc la biserică în vinerea Paştilor. De aceea le-au numit floarea Paştelui” (***Legendele florei 1994: 2, 254); „Pretutindeni este în cinste. Cu ele se împodobeşte Sfânta Masă din Vinerea Mare. Nu este creştin care să nu aducă un bucheţel şi să-l pună cu evlavie pe masă ce închipuie Mormântul Mântuitorului din Vinerea Mare.

Poate că aceste obiceiuri se mai păstrează în unele zonele ale României. Ar fi bine să ni le reamintim, căci fac parte din comoara noastră milenară lăsată moștenire, prin iubirea eternă a Mamei Natură și credință nemărginită în Divinul Tată-Cer si Divinitate.

Legenda Florii Paştelui

Când Bunul Dumnezeu a făcut întreaga Sa creaţie, a împodobit toată Grădina Raiului cu flori care mai de care mai frumoase şi mai parfumate. Dacă cerul este împodobit tot cu stele, atunci şi pământul a fost împodobit cu flori. Dintre toate florile pe care Dumnezeu Le-a pus în Grădina Raiului şi care s-au răspândit apoi pe tot pământul, cu siguranţă cea mai aleasă este Floarea Paştelui sau Păştiţa. Pe cât pare de firavă şi de neînsemnată, pe atât este de suavă şi de frumoasă. Se spune despre ea că pentru o zi este regina florilor, iar acea zi este Sfânta Sărbătoare a Învierii – Paştele. Şi această pentru că a fost printre martorii Învierii Fiului lui Dumnezeu. De aceea are şi haina strălucitoare alb-gălbuie, asemenea luminii.

Atunci când Domnul Iisus Hristos fusese răstignit şi era dus către mormânt, tot drumul era presărat cu nişte floricele mohorâte ce plângeau alături de femeile mironosiţe. Atunci una dintre ele a cules un bucheţel şi l-a pus la intrarea în care era săpat mormântul. Intrarea în mormânt fusese acoperită cu o piatră mare, ce nu putea fi urnită din loc. Nimeni nu văzuse atunci acele flori mititele, firave şi neluate în seamă (aşa cum nici Hristos nu fusese luat în seamă de cei care ar fi trebuit să recunoască în El pe Fiul lui Dumnezeu), prinseseră rădăcini şi străjuiau la rândul lor piatră de la uşa mormântului. Alături stăteau ostaşii care erau puşi să păzească mormântul. Dar cum în miez de noapte piatră s-a dat la o parte şi Fiul lui Dumnezeu, care a biruit moartea, a înviat şi o lumină mare s-a ivit la uşa mormântului, floricelele firave ce parcă plângeau, au devenit deodată strălucitoare şi vesele, mărturisind şi ele Învierea, împreună cu îngerul ce se afla şi el chiar lângă mormânt.

De atunci, o dată pe an, printre suratele lor, în noaptea cea sfântă a Paştelui, pline de strălucire, aceste flori ,,cântă” şi ele – Hristos a Înviat! – şi, după ele întreg neamul florilor, ce ne încântă ochii şi sufletul cu frumuseţea şi cu parfumul lor. Şi tot de atunci, aceste flori galbene sau albe că lumina Învierii, se numesc Florile Paştelui sau Păştiţe(conținut preluat).

Deschideți-vă inimile și rostiți cuvintele sau rugaciunea regeneratoare a Ființei pe care voi o simțiți.

Însă e bine să vă reamintiți ca sunetul și vibrația lui reprezintă faza precursoare a formei, a echilibrului și a ARMONIEI din voi!

Fiți Binecuvântați!

Un Paște Luminos plin de liniște și pace!

Va îmbrățișez cu multă iubire!

Camelia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s